Fiica lui Mihai Stoica nu s-a mai abţinut! Relația apropiată pe care o are cu tatăl său. Teodora Stoica îl informează pe oficialul de la FCSB cu tot se se întâmplă în viața ei personală.
Teodora Stoica are o relație foarte strânsă cu Mihai Stoica. Nu puține sunt dățile în care aceștia și-au arătat public relația frumoasă de tată fiică.
Fiica lui Mihai Stoica nu s-a mai abţinut!
Se pare că Teodora are obișnuința de a-și prezenta orice prieten cu care vorbește, tatălui său, și de fiecare dată Mihai Stoica are aceeași reacție. Nimeni nu ajunge la nivelul așteptat.
De curând, Teodora s-a văzut cu un băiat și imediat i-a povestit tatălui său despre el, și ca de fiecare dată, reacția nu a fost una bună.
Se pare că, potrivit declarațiilor date de aceasta la spynews.ro, mama acesteia a atenționat-o că nu este un lucru chiar așa de bun că îi spune absolut tot tatălui său.
„M-am văzut săptămâna trecută cu un băiat și i-am povestit. Mi-a spus că nu îl cunoaște… (n.r.: face referire la tatăl său). I-am explicat că ne-am văzut o dată, nu are cum să îl cunoască. După, i-am povestit mamei și mi-a spus: ‘Păi dacă așa l-ai obișnuit’. Uneori strică prea multă prietenie.
Legat de faptul că așa i-am obișnuit, când ieșeam cu cineva, chiar dacă nu era serios, îl aduceam să îi cunoască. Mai erau și meciuri și atunci când vorbești cu cineva, automat îl inviți… Îl vedea tata.
Nu s-a întâmplat nimic cu băiatul de săptămâna trecută, nu se știe dacă ne vom vedea în continuare… Sigur nu.
Eu îl implic pe tatăl meu. Îi spun: ‘Uite, vorbesc cu băiatul acesta, cum ți se pare?’ Şi el îmi spune: ‘Groaznic’. În general este de rău, dar uneori este și de bine”, a declarat Teodora, pentru sursa citată.