Teodora, fiica lui Mihai Stoica, a postat un mesaj emoționant pe pagina de Facebook. Tânăra a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut atunci când a aflat că suferă de o boală cumplită.
„Acum 3 ani, am avut o problema de sănătate care mi-a dat 2 opțiuni: să accept limitele impuse sau să mă adun și să înfrunt situația head-on. Nu imediat, nu cu încrederea pe care o am acum, însă am respins prima varianta.
Mi s-a spus ca viața mi se va schimba radical. Aveau dreptate, însă ce nu știa nimeni (cu atât mai puțin eu) e ca se va schimba în bine.
A durat mult până să pot vorbi despre asta, pentru că am vrut ca atunci când o fac, să fiu complet vindecata emoțional și să pot inspira și alți oameni care au situații similare. Așa că voi începe să împărtășesc cu voi lucruri care m-au ajutat, în speranța că vă vor ajuta și pe voi.
Toate greutățile sunt binecuvântări deghizate”, a scris Teodora pe Facebook.
Fiica lui Mihai Stoica a învins boala cumplită și arată mai bine ca niciodată.
În această vară, tânăra a impresionat la prima ediție a Timișoara Triatlon. Aceasta a fost susținută de tatăl ei care a postat și un mesaj pe pagina de socializare.
„Acel moment în care copilul devine idolul părintelui… al doilea triatlon încheiat după 8 luni de antrenamente (ciclism de doar 2 luni)”, a scris Mihai Stoica pe contul său de Facebook.