FIFA a luat decizia în cazul Byron Castillo: Ecuador merge la Cupa Mondială din Qatar

Federația chiliană a sperat că va lua locul Ecuadorului la Campionatul Mondial 2022 după ce a reclamat la FIFA că fundașul Byron Castillo (23 de ani), și-ar fi falsificat documentele care-i atestau cetățenia ecuadoriană.

Doar că socoteala nu s-a potrivit. Iar răspunsul a fost favorabil pentru Ecuador. ”Comisia de disciplină a FIFA și-a pronunțat decizia cu privire la potențiala neeligibilitate a jucătorului Byron David Castillo Segura în ceea ce privește participarea sa la opt meciuri de calificare ale echipei naționale a Asociației de Fotbal Ecuadorian (FEF) în competiția preliminară a FIFA World Cup Qatar 2022.

După ce a analizat argumentele tuturor părților implicate și a luat în considerare toate elementele aduse în fața acesteia, Comisia de disciplină a FIFA a decis să închidă procedurile inițiate împotriva FEF.

Concluziile Comisiei de disciplină au fost comunicate astăzi părților în cauză. În conformitate cu prevederile relevante ale Codului disciplinar FIFA, părțile au la dispoziție zece zile în care să solicite o decizie motivată, care, dacă va fi solicitată, ar fi publicată ulterior pe legal.fifa.com. Prezenta decizie rămâne supusă unui recurs în fața Comisiei de Apel FIFA”, se arată în comunicatul oficial FIFA.

Imediat după, pe contul oficial al federației ecuadoriene de pe Twitter a apărut și reacția: un emoticon ironic. Postarea s-a viralizat, iar ulterior, fanii ecuadorieni au început să urce tot felul de meme-uri cu dedicație pentru Chile.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed