FIFA a hotărât! Cupa Mondială din Qatar începe cu o zi mai devreme

FIFA a acceptat propunerea organizatorilor care au solicitat schimbarea datei meciului cu Ecuador. Astfel Cupa Mondială va începe pe data de 20 noiembrie.

Organizatorii competiției au dorit ca meciul care deschide turneul să fie Qatar – Ecuador și nu Senegal – Olanda, așa cum fusese stabilit după tragerea la sorți.

Forul de la Zurich a considerat că este normal ca echipa gazdă (Qatar) să joace primul meci la turneul final așa că a acceptat să schimbe programul. De altfel, din 2006 gazdele au jucat mereu primul meci.

Astfel, pe data de 20 noiembrie se va juca un meci, urmând ca pe 21 noiembrie să se dispute doar 3 partide.

Potrivit presei din Marea Britanie, celelalte meciuri nu sunt afectate de această schimbare.

Pe 1 aprilie, FIFA a organizat la Doha tragerea la sorți pentru grupele CM 2022. Atunci s-a stabilit ca meciul de deschidere să fie Senegal – Olanda (grupa A), pe 21 noiembrie, de la ora 13:00. Acesta era urmat de Anglia – Iran (16:00, grupa B), Qatar – Ecuador (19:00, A) și SUA – Țara Galilor (22:00, B).

Cotidianul Olé scrie că modificarea urmează să fie acceptată de liderii Consiliului FIFA, adică președintele Gianni Infantino și de șefii celor șase confederații, din Europa (UEFA), America de Sud (CONMEBOL), America de Nord și Centrală (CONCACAF), Africa (CAF), Asia (AFC) și Oceania (OFC).

Cupa Mondială din Qatar va avea loc în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed