Campionatul Mondial U20 va fi găzduit de Argentina.
FIFA a decis luni să mute competiția în Argentina, între 20 mai şi 11 iunie, după ce a retras organizarea Indoneziei, în urma refuzului a doi guvernatori de provincie de a găzdui echipa Israelului, relatează AFP, potrivit news.ro.
Turneul va reuni 24 de echipe împărţite în şase grupe.
Câştigătoare de şase ori a trofeului, Argentina este cea mai de succes naţiunie din istoria competiţiei şi a găzduit-o deja în 2001. Tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială U20 va avea loc vineri la sediul Fifa din Zurich.
Competiţia urma să aibă loc iniţial în Indonezia, dar participarea Israelului a creat o opoziţie puternică, în special din partea guvernatorului din Bali, unde echipa urma să joace. Indonezia şi Israelul nu au relaţii diplomatice, iar ţara din Asia de Sud-Est, care are cea mai mare populaţie musulmană din lume, este un susţinător puternic al cauzei palestiniene.
După anularea tragerii la sorţi, programată tot în Bali, FIFA a decis pe 29 martie să retragă organizarea turneului din Indonezia în urma unei întâlniri între preşedintele Federaţiei Indoneziene Erick Thohir şi cel al forului mondiall, Gianni Infantino.