Fetele de la Rapid nu au avut nicio şansă! Înfrângere drastică în Liga Campionilor. Brest a dat de pământ cu giuleştencele. A fost o nouă bătaie la scor încasată de către vicecampioana din Liga Florilor.
Vicecampioana Rapid Bucureşti a început anul cu o înfrângere, scor 21-33 (9-15), în deplasare, cu Brest Bretagne Handball. A fost un meci din etapa a IX-a din grupa B a Ligii Campionilor. Rapid are o singură victorie în grupa B.
Fetele de la Rapid nu au avut nicio şansă!
În etapa a IX-a, prima din 2025, mai sunt programate meciurile dintre Buducnost – Vipers, Team Esbjerg – HB Ludwigsburg şi Odense – Gyor ETO. Rapid Bucureşti va evolua pe teren propriu în etapa următoare, cu Odense, în 19 ianuarie.
În meciurile anterioare din grupa B, Rapid Bucureşti a obţinut rezultatele: 32-27 cu Buducnost, 30-30 cu Vipers, 29-37 cu HB Ludwigsburg, 32-39 cu Team Esbjerg, 24-32 cu Odense, 31-34 cu Brest Bretagne Handball, 20-31 şi 25-28 cu Gyor ETO. După 9 etape, vicecampioana României rămâne cu 3 puncte, pe locul 7.
În grupa A evoluează şi formaţiile CSM Bucureşti şi Gloria Bistriţa. Primele două clasate în cele două grupe se califică direct în sferturi. Echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, pentru alte patru locuri disponibile în sferturi, fază în care se va lupta pentru Turneul Final Four de la Budapesta (31 mai – 1 iunie).
Deţinătoarea trofeului este formaţia ungară Gyor ETO, care a câştigat în 2024 al şaselea trofeu.