Fernando Alonso s-a enervat cumplit după calificările din Ungaria. Dublul campion mondial, acuzații dure: ‘O greșeală uriașă. Nu se poate întâmpla așa ceva’

Fernando Alonso s-a enervat cumplit după calificările din Marele Premiu al Ungariei. Spaniolul a terminat pe locul 7, acesta fiind unul dintre cele mai bune rezultate ale sale din actualul sezon. Totuși, ar fi putut obține un rezultat mai bun dacă FIA nu lua o decizie eronată, spune el.

Lando Norris va pleca duminică din pole position. Pilotul celor de la McLaren este urmat de Oscar Piastri (McLaren) și campionul mondial Max Verstappen (RedBull).

Fernando Alonso s-a enervat cumplit după calificările din Ungaria

Fernando Alonso arată cu degetul spre cei de la FIA, după o decizie pe care el o consideră eronată. Dublul campion mondial a terminat pe locul 7 în calificări, dar spune el putea obține un loc mai bun pentru cursa de astăzi.

Cu două minute înainte de final, Yuki Tsunoda a suferit un incident. A ieșit în decor și a lăsat destul de multe bucăți din monopostul său pe circuit. Astfel a fost arătat steagul roșu. Chiar în acel moment, Alonso era în ultimul viraj al turului rapid încercând să scoată un timp mai bun.

Dublul campion mondial nu a mai avut cum să încerce să cronomotreze un alt tur. După o neînțelegere cu cei de la FIA, atât el cât și Lance Stroll au fost puși în „parc fermé”.

„Am avut un weekend extrem de ghinionist. Nu am putut înregistra niciun tur cu pneurile soft în antrenamentele libere. De asemenea, FIA uneori ia deciziile bune, iar alteori face cele mai mari greșeli, iar astăzi au făcut una uriașă.

Au scos steagul roșu când eram în ultimul viraj, ceea ce e surprinzător, ținând cont că accidentul era în virajul opt. În mod normal, se așteaptă mașinile care termină turul, e regulă nescrisă.

Mai apoi, când am intrat la boxe, eu și Lance am fost puși în parc fermé. Am ieșit din mașină, după care ne-au spus că începe din nou Q3, ne-am întors în monoposturi, ne-am pus centurile, dar nu mai aveam pneuri.

Acea zecime și jumătate pe care o aveam în minus până în ultimul viraj poate nu schimba nimic, dar faptul că am fost puși în parc fermé, după care s-a reluat cursa, asta nu se întâmplă în astfel de Grand Prix-uri”, a spus Alonso, citat de Diario AS.

Marelui Premiu al Ungariei are loc astăzi, de la ora 16:00

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed