Este vara lui Kepa Arrizabalaga. Portarul s-a căsătorit cu Miss Universe Spania 2020 și a ajuns la Real Madrid.
După accidentarea lui Thibaut Courtois, spaniolii au ajuns la un acord cu Chelsea pentru împrumutul goalkeeperului.
Kepa Arrizabalaga a făcut pasul cel mare
Portarul Kepa Arrizabalaga, în vârstă de 28 de ani, a avut o vară agitată. În urmă cu câteva săptămâni, acesta s-a însurat cu iubita sa, Andrea Martinez, Miss Universe Spania 2020.
Tânăra este o fostă baschetbalistă. După ce a studiat Administrația Afacerilor în Spania și Franța, a lucrat la Giorgio Armani pentru o perioadă. Apoi și-a făcut deschis propria afacere.
Cei doi se întâlnesc din 2021, dar au făcut relația publică la începutul anului 2022. Anul trecut în luna august, Kepa și-a cerut iubita în căsătorie în timp ce se aflau în vacanță în Mexic.
„Ce an frumos. Încărcat cu momente și experiențe cu adevărat minunate. Mi-ar fi imposibil să le compilez pe toate. Dar dacă există un lucru care iese în evidență și pe care l-am gravat în inima mea, acesta a fost cel mai special apus de soare din viața mea. Un 1 august spectaculos în care am făcut un pas mare în relația noastră. O zi pe care nu o voi uita niciodată. Incredibil de perfectă din momentul în care am deschis ochii dimineața și până când am mers la culcare plină de lacrimi de fericire alături de viitorul meu soț. Cea mai frumoasă zi din viața mea de până acum. Abia te aștept 2023″, a scris Andrea Martinez la acea vreme pe Instagram, unde a postat și câteva fotografii.
Pe 25 iunie 2023, cei doi s-au căsătorit în Marbella. Apoi și-au petrecut luna de miere în Polinezia Franceză.
Arrizabalaga, împrumutat la Real Madrid
Portarul și soția sa se vor muta acum la Madrid. Chelsea a ajuns la un acord cu madrilenii pentru împrumutul acestuia, după ce Thibaut Courtois s-a accidentat și a fost obligat să se opereze. Împrumutul este pentru un sezon, fără opțiune de transfer definitiv.
„Este o zi fericită și specială. Mă simt mândru să ajung la Real Madrid. Sunt mult mai matur acum, sunt sigur. Mă aflu în unul dintre cele mai bune momente ale carierei și sunt gata pentru această provocare. Totul a fost clar după ce am aflat despre ofertă. A fost ușor și simplu să aleg această echipă. Am câțiva colegi de aici la echipa națională. Am crescut în timp ce îl urmăream pe Iker Casillas. A fost mereu idolul meu. Totuși, eu am venit să am drumul meu, nu să fiu comparat cu Thibaut Courtois!”, a transmis Kepa Arrizabalaga la prezentarea oficială, citat de as.com.
Kepa a jucat în 163 de meciuri pentru Chelsea. A primit 175 de goluri și are 59 de jocuri fără gol încasat.