FCU Craiova ar putea să-și piardă sigla și numele în urma deciziei de astăzi a Tribunalului București. Oltenii au la dispoziție 30 de zile pentru a face apel.
Marcel Pușcaș spune că această decizie este inexplicabilă și doar în România se poate întâmpla așa ceva.
„Vom face apel. Dacă decizia va rămâne, sigur că ne vom supune. Palmaresul este clar de partea noastră. Mergi într-o perioadă de 31 de ani, de când s-a privatizat clubul, a avut continuitate, finală de Cupă, Cupă câștigată, urmând ca după 31 de ani să vii să spui că nu-s numele și sigla alea, dar palmaresul este. Palmaresul este recunoscut de toate forurile fotbalistice.
Toate cluburile din blocul estic s-au privatizat. Există Honved Budapesta, Dinamo Moscova, Slavia Praga, CSKA Sofia. Toate au reușit să-și păstreze numele și continuitate și palmaresul. Doar în România apar astfel de probleme.
Ne jucăm cu numele și cu marca unui club care are palmaresul recunoscut de FIFA, pentru că de aceea am plătit datoriile unor jucători care au jucat în 2008”, a spus Marcel Pușcaș pentru Digi Sport.
Dacă după recurs decizia se va păstra, echipa lui Adrian Mititelu va avea 15 zile la dispoziție pentru a-și schimba numele și sigla.
Decizia Tribunalului București
„Admite în parte cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 31006/3/2018, conexat la dosarul 43296/3/2018, formulată de reclamanta CLUBUL SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA.
Anulează marca „FCU 1948” având număr de depozit M 2016 08653/22.12.2016 înregistrată la OSIM sub nr. 148944/29.05.2017 ca fiind înregistrată cu rea-credință. Obligă pârâta SC U CRAIOVA 1948 SA să achite reclamantei CLUBUL SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA suma de 36.961 lei reprezentând despăgubiri datorate pentru actele de contrafacere în perioada 2013 – 2018 și până la data întocmirii raportului de expertiză.
Obligă pârâtele COMUNITATEA SUPORTERILOR F.C. UNIVERSITATEA CRAIOVA, SC U CRAIOVA 1948 SA ?i SC FC U CRAIOVA SA la următoarele : Obliga pârâtele la modificarea numelui înregistrat la ONRC, la Judecătorie și în registrele privind asociațiile și federațiile sportive astfel încât acestea să nu mai conțină denumirea protejată a reclamantei sau asocieri de litere și cifre care să încalce drepturile conferite de marca în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța.
Constată că domeniul înregistrat sub numele www.fcuniversitatea.ro încalcă drepturile exclusive ale mărcilor aparținând reclamantei și va interzice folosirea mărcii în cadrul numelui comercial al pârâtelor, va interzice folosirea numelui de domeniu www.fcuniversitatea.ro și va obliga pârâtele să facă demersuri la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să efectueze transferul acestui domeniu către reclamantă, după plata taxelor aferente și efectuarea procedurii administrative de înregistrare”.
Obligă pârâtele la încetarea oricărei activități
„Obligă pârâtele la încetarea oricărei activități cum ar fi, cu titlu exemplificativ : folosirea, comercializarea, distribuirea, promovarea, orice alt act de utilizare în activitatea comercială, inclusiv în mediul online, inclusiv prin intermediul website www.fcuniversitatea.ro sau orice alt website, in legătură cu produse care datorită identificării/similarității cu mărcile reclamantei încalcă drepturile exclusive asupra acestora.
Interzice folosirea de către pârâte a semnelor identice sau similare mărcilor deținute de reclamantă sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale și în special în competițiile sportive, pe documente, pe biletele de acces, pentru publicitate în orice formă, în înscrisurile, în asociațiile și federațiile sportive, utilizarea semnului de documente sau pentru publicitate.
Obliga pârâtele la retragerea de îndată, de pe piață a oricăror produse și servicii, inclusiv de pe website, care poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor, precum și distrugerea acestora dacă mai există.
Obliga pârâtele la furnizarea de informații complete privind furnizorii precum și cu privire la cantitatea și valoarea produselor vândute sub semnele corespunzătoare mărcilor precum și a biletelor vândute pentru evenimentele sportive din perioada 2013 – 2018. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţa din 12.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei”.