FCSB a obținut a doua victorie în cantonamentul din Olanda. Băieţii lui Elias Charalambous au învins-o fără probleme pe Almere City, grupare din Eredivisie, scor 2-1.
În prima partidă, campioana României a făcut instrucție cu Apeeldorn, scor 8-0. Sâmbătă, echipa lui Gigi Becali revine în România, iar pe 4 iulie va juca duelul cu Corvinul Hunedoara din Supercupă.
FCSB, invincibilă în noul sezon
Băieţii lui Elias Charalambous nu au avut probleme nici în al doilea meci amical din cantonamentul olandez. Au trecut cu 2-1 de Almere City, grupare care a terminat pe locul 13 în Eredivisie. David Miculescu și Alexandru Băluță au marcat pentru roș-albaștri, în timp ce Kornelius Hansen pentru olandezi.
Primul 11 al FCSB-ului la meciul cu Almere City: Vlad – Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Lixandru, Alhassan – Ștefănescu, Băluță, Musi – Miculescu
FCSB va reveni în România pentru a juca primul meci oficial din nou sezon. Pe 4 iulie, de la ora 20.00, o întâlnește pe Corvinul Hunedoara în Supercupa. Gigi Becali a anunțat deja că nu are de gând să respecte regula U21. Astfel, ar putea să piardă la ”masa verde”, după care va face apel la TAS.
”Acum avem primul meci, Supercupa. Ca să știți, în Supercupă nu o să joace U21. Încercăm așa, să forțăm. Am zis să am bun simț. Nu ai cum să obligi pe cineva.
Nu ești tu stăpân, că eu nu iau bani de la tine, tu iei de la mine. Ei iau bani de la noi. După ce că iei bani, ne mai și comanzi. Ai ceva la cap? Eu trimit hârtie că nu mai joc! Eu acum nu mai joc, pac 0-3, merg la TAS. Trofeul îl dă TAS înapoi.
E discriminare. În cupele europene, păi ce? Eu fac echipa cu Musi că mă obligă Burleanu?”, a declarat Gigi Becali.