Fără un ”principal” de meserie și antrenată de preparatorul fizic, Craiova lui Mititelu a intrat cu vână contra liderului in tur al Ligii I. Și în minutul 8, presingul ucigător al gazdelor a dat roade. Baeten a deschis scorul și a adus galeria olteană în delir.
Însă treptat-treptat, Farul a recuperat și posesie, și inițiativă, și control. Iar în minutul 35, fotbalistul de 16 ani al liderului, Andrei Borza, a prins o bijuterie de șut a la Hagi din afara careului și a egalat pe tabelă.
Farul a fost prim-solistă la întoarcerea de la vestiare. Iar în minutul 51, Mihai Popescu a adus-o în avantaj. De atunci însă, fără să primească ordinul de la margine, oaspeții au făcut pasul înapoi și au invitat-o pe Craiova să vină peste ei.
Bauza și compania nu s-au lăsat prea mult poftiți. Au bombardat careul lui Aioani ca la război, iar Bauza a fost ”fiul risipitor”. A irosit toate gloanțele și l-a făcut erou pe portarul Farului, iar punctele au plecat către Constanța.
FCU Craiova: R. Popa – R. Negru, Duarte, R. Grigore, Huyghebaert – Asamoah, V. Achim – Baeten, Bauza, G. Ganea – A. Chițu
Rezerve: Gurău – Zanfir, Van Durmen, D. Albu, Marquet, Bahassa, Sibibe, Blănuță, G. Iancu
Antrenor: Paul Răducan
Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, M. Popescu, Borza – Artean, T. Băluță, Grameni – Torje, Alibec, A. Pitu
Rezerve: Buzbuchi – Mboko, Corinus, Al. Mitulețu, Casap, Doukoure, R. Moldoveanu, Al. Stoian, L. Andronache
Antrenor: Gheorghe Hagi