Fanii lui Dinamo nu s-au abținut. Au dat replica imediat, după ce ultraștii lui Rapid au anunțat că nu merg la derby

Scandalul galeriilor continuă. Fanii lui Dinamo nu s-au abținut. Au dat replica imediat, după ce ultraștii lui Rapid au anunțat că nu merg la derby.

Cei de la Rapid au fost deranjați că nu au primit câte bilete doreau, așa că au anunțat că giuleștenii joacă fără galerie pe Arena Națională.

Fanii lui Dinamo nu s-au abținut

Fanii rapidiști au crezut că vor primi o peluză întreagă la meciul cu Dinamo, așa cum li se promisese. În final, doar 2.800 de bilele le-au fost repartizate. Astfel au anunțat că nu vor merge pe Arena Națională.

Susținătorii dinamoviștilor nu au rămas datori și au răspuns imediat. Au postat un mesaj pe rețelele de socializare în care au explicat ce s-a întâmplat. Aceștia spun că gesturile rivalilor au condus la decizia luată.

”Opriți ipocrizia!

Pentru colivia asta meschină, cu un cearceaf alb pus intenționat pentru a vă bate joc de oaspeți, vreți peluză întreagă pe Arenă?!

Ar fi multe de dezgropat, dar enumerăm doar câteva. În tur, oricât ați arunca vina pe Jandarmerie, știm că șicanele și interzicerea coregrafiei Magneto au fost venite de la voi. Să ne amintim de anii ’90-2002, când vă dădeam peluză întreagă pe Dinamo, vouă și steliștilor, ca mai apoi să începeți să faceți țarcuri mari, apoi mici, apoi și mai mici, apoi sus în ele sau un mic cotlon lateral al unei tribune.

Era frumos când vă aduceam apă la greva foamei, când organizam evenimente în Sala Dinamo cu ’Rapid nu moare’ și pus imnul vostru la boxe, cu zeci de mesaje de susținere în anii voștri grei? Răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat.

Nu ați putut să țineti un moment de reculegere pentru un poloist dinamovist care a murit în bazinul vostru, în schimb ați putut să afișați noaptea, pe ascuns, un mesaj la oficială când am retrogradat, iar acum mizeriile astea cu șicanări, culmea, tot voi victime.

Chiar nu vă e jenă deloc?! Voi vorbiți de mentalitate?! A avea mentalitate nu înseamnă a fi și naivi. Primiți ceea ce meritați, ba chiar prea mult”, a fost mesajul scris pe un grup dedicat fanilor dinamoviști.

Mesajul ultrașilor de la Rapid

”Dinamo – RAPID. Frați vișinii, prin intermediul acestei postări anunțăm oficial că Peluza Nord nu va fi prezentă la meciul de sâmbătă.

Ne cerem scuze față de toți rapidiștii care doreau să participe la acest eveniment și înțelegem orice punct de vedere diferit, însă decizia noastră a fost stabilită tocmai pentru a nu se genera, din nou, o situație prin care foarte mulți suporteri ai echipei să rămână în afara stadionului, din cauza unei promisiuni nerespectate a rivalilor.

Deși, inițial, s-a promis galeriei Rapidului un număr de 5000 de bilete, facțiunea cea mai pătată și coruptă din rândul suporterilor dinamoviști a reconfirmat mediocritatea în care se scaldă de ani buni. Și, astfel, bineînțeles, că liderii pch-ului au decis să demonstreze cât sunt de mici, convingând conducerea clubului gazdă să reducă nr. de bilete la 2800, la ultimul inel.

Prin urmare, am luat decizia să nu ne prezentăm la meci. Încurajăm rapidiștii să procedeze la fel, pentru a evita eventualele neplăceri și vă asigurăm pe toți că dinamoviștii vor vedea Giueștiul în anii următori la fel cum „vom vedea” noi meciul de sâmbătă.

Morala experienței e una singură: Javrele rămân tot javre! Hai Rapid!”, au transmis rapidiștii.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed