Fanii i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. De ce nu a salutat antrenorul galeria la meciul cu CSU Craiova

CFR Cluj a învins-o pe CSU Craiova, scor 2-0, în etapa a 10-a a Ligii 1. În ciuda rezultatului, fanii clujeni i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. La finalul meciului, antrenorul nu a mers să salute galeria, chiar dacă susține că nu a auzit scandările împotriva sa.

”Eu am auzit numai CFR Cluj, CFR Cluj. Iar dacă cineva a strigat demisia nu cred că mi-au cerut-o mie pentru că nu avea de ce. Eu chiar nu cred că au strigat către mine.
Daca vrea cineva să strige, să o facă. N-am mai salutat galeria pentru că m-am grăbit, eram plouat”, a transmis Dan Petrescu, după meciul cu Universitatea Craiova.

Petrescu, pregătit pentru meciul cu Sivasspor

CFR Cluj o va întâlni pe Sivasspor în grupele Conference League, joi, de la ora 19.45. Petrescu spune că i-a analizat pe turci și speră ca echipa sa să obțină un rezultat bun.

”Eu tot timpul respect adversarii, spuneți că îi fac mari. Nu mi-e frică de ei, îi respect. Au jucători buni care câștigă milioane de euro, au buget mare, dar la Cluj e posibil orice. Oricare echipă a venit aici n-a avut viață ușoară, indiferent de numele ei”, a spus Petrescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed