Fabulos! Ce s-a întâmplat când Mutu și Sinișa Mihajlovic s-au întâlnit pentru prima dată după ce sârbul l-a scuipat pe teren

Adrian Mutu și Sinisa Mihajlovic au fost protagoniștii unui moment mai puțin plăcut, într-un meci Lazio – Chelsea 0-4, din 2003. Camerele TV l-au surprins pe sârb scuipându-l pe Briliant, după ce se șicanaseră tot timpul înainte.

Apoi, soarta a făcut ca, în 2010, când Cesare Prandelli a plecat de la Fiorentina pentru a prelua naționala Italiei, Sinişa Mihajlovic să fie noul antrenor al lui Mutu.

Il Fenomeno a povestit în cartea sa cum s-a desfășurat întâlnirea dintre ei doi. „Mă gândeam că trebuie să discutăm despre acel incident, îmi căutam cuvintele. Eram la Cortina d’Ampezzo, primele trei zile de antrenament de la venirea din vacanță.

‘Te cheamă Mister!’, mi-a spus team-managerul. ‘Du-te la el în vestiar, că e singur!’. Eram în chiloți, mi-am pus șlapii și așa am plecat. ‘Sârbul are gând de răzbunare!’, mi-am zis. ‘Dacă e să ne batem, măcar să nu mă poată apuca de tricou, să mi-l pună în cap’.

Când am intrat în vestiar, să leșin: Sinişa era tot în chiloți. ‘Mamă, și el a gândit la fel!’. M-am așezat pe partea opusă lui. ‘Mă, tu de ce ai venit în chiloți?’. ‘Dar tu de ce mă primești în chiloți?’. A spart primul gheața.

‘Nu trebuia să fac acel gest acum câțiva ani! Știu că ești preocupat, dar nu te mai agita, a fost vina mea! Ai fost isteț că m-ai provocat, iar eu laș că te-am scuipat. Am greșit și îți cer scuze, nu e cazul să o faci și tu’, mi-a zis. Am rămas prieteni și azi, la 20 de ani de la acele momente. Când am aflat că are probleme de sănătate, l-am sunat și ne-am adus aminte episodul ‘chiloți’.”, a scris Adi Mutu, în cartea sa, „Revenirea din Infern”.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed