Povestea de dragoste dintre Simona Halep și Toni Iuruc este deja trecut. Așa cum a devenit de ceva timp și căsnicia lor. Au semnat actele la notar în octombrie. Nu s-au certat pe avere, nu și-au scos ochii în public. Ba după scandalul de dopaj care o are în prim-plan pe Simona, fostul soț a sărit imediat și a apărat-o, susținând că e obsedată să fie totul în regulă și că n-ar fi trișat niciodată, garantând pentru onestitatea ei.
Sportbull.ro a scris la momentul respectiv, imediat după divorț, despre culisele acestei vești care a bulversat pe toată lumea. Și anume că Toni Iuruc se săturase să stea de departe de soția lui și se săturase să o vadă cu aprobare de la antrenorul Patrick Mouratoglou.
”Toni este un tip extrem de gelos, nu a mai vrut să-și știe nevasta singură prin turnee cu 2-3 bărbați mai tot timpul și a pus piciorul în prag. I-a cerut să aleagă între tenis și el!”, au povestit pentru sportbull.ro apropiați ai milionarului.
Marea campioană ar fi fost atunci categorică. Nu avea de gând să ia prea curând o pauză de la tenisul de performanță. Iar răspunsul ei l-ar fi dărâmat pe afacerist care nu și-a revenit nici acum, se pare. Și care s-a și confesat, atunci, apropiaților. ”Toni i-a și zis atunci și că e timpul să se așeze și ei ca oamenii, să facă un copil-doi. Nu se aștepta să nu o schimbe, mai ales că Simona spunea mereu că familia e înainte de tot, că vrea trei-patru copii. Păi și când îi mai făceau, la o adică?”, au povestit pentru sportbull.ro oameni din cercul de prieteni ai afaceristului.