Scandal uriaș la Petrolul Ploiești după înfrângerea cu FCSB. Protagonist este Gabi Tamaș, care a cerut rezilierea contractului printr-un APEL TELEFONIC către președintele și antrenorul clubului prahovean.
Inițial, bomba a explodat pe pagina de Facebook a unui suporter, și era prezentată ca și cum Tamaș s-ar fi trezit convocat din senin la Consiliul Director ca să discute o reziliere pe care o ceruse pe 2 septembrie, renunțând între timp la idee.
Sportbull.ro a intrat însă în posesie întregii ”invitații” în care se precizează clar următoarele:
”Dorința dumneavoastră de a înceta contractul sus-menționat, transmisă telefonic pe data de 1o.1o atât președintelui cât și antrenorului principal”, scrie în adresa pe care v-o prezentăm mai jos.
Ce anume l-a făcut pe Tamaș să ceară rezilierea din nou e însă o enigmă pentru șefii Petrolului, deoarece fotbalistul ar avea salariul la zi și ar fi fost printre puținii care ar fi luat bani în avans, mii de euro, după ce a semnat, susțin surse credibile.
De asemenea, Tamaș ar avea și o clauză în contract care l-ar obliga să dea bani înapoi dacă dorește să plece, iar odată ajunsă speța la comisii, situația s-ar putea complica pentru jucător.