Eugen Neagoe și-a găsit echipă. Clubul a făcut anunțul oficial

Eugen Neagoe este noul antrenor al echipei FC Argeş.

Clubul FC Argeş şi Eugen Neagoe au ajuns la un acord pentru postul de antrenor principal al grupării piteştene. Înțelegerea este valabilă până în vara anului 2025. Neagoe a condus ultima oară Universitatea Craiova, de unde a plecat în luna iulie.

„Nu a fost deloc ușor pentru mine să iau această hotărâre, după ce am antrenat mulți ani în prima ligă… asta nu înseamnă că liga a doua este o rușine sau că nu ești un antrenor valoros dacă antrenezi aici. Nu am gândit deloc așa, este vorba despre FC Argeș, un club mare, care a dat țării noastre jucători imenși, începând cu cel mai mare, Gicu Dobrin.

Am discutat despre proiect. Am fost foarte corect și deschis, am vorbit foarte mult cu domnul Tudose, cu domnul primar, le-am explicat cum văd eu lucrurile. Contractul este împărțit pe două perioade, este obligatoriu să promovăm în Liga 1 și contractul se prelungește automat până în 2027.

Sper să reușim în acest an, dar este un moment destul de greu. Echipa este pe locul 12, este o diferență destul de însemnată de puncte, dar nu înseamnă că obiectivul nu este realizabil”, a afirmat Neagoe.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed