Este oficial. Italienii l-au înlocuit rapid pe Jose Mourinho. Cine a preluat-o pe AS Roma

Este oficial. Italienii l-au înlocuit rapid pe Jose Mourinho. Daniele de Rossi va sta pe banca celor de la AS Roma, după ce portughezul a fost dat afară.

Anunțul oficial a fost făcut pe pagina oficială a clubului, după ce în această dimineață s-a aflat că Mourinho a fost demis.

Italienii l-au înlocuit rapid pe Jose Mourinho

Daniele de Rossi, fostul fotbalist al ”Capitolinilor”, este noul antrenor al echipei, cei puțin până la finalul sezonului.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de AS Roma (@officialasroma)

Daniele de Rossi a fost unul dintre cei mai importanți jucători din ultimele două decenii ai ”Capitolinilor”. Acesta a jucat la AS Roma în perioada iulie 2002 – iulie 2019. A adunat 616 de meciuri și a marcat 63 de goluri.

În vara anului 2019, De Rossi a decis să părăsească  echipa și să semneze cu Boca Juniors. Un sezon mai târziu, și-a anunțat retragerea, apoi și-a început cariera de antrenor. A fost în staff-ul tehnic al lui Roberto Mancini la naționala Italiei în perioada martie 2021 – octombrie 202. Apoi antrenorul principal al lui SPAL (echipă din liga a 3-a italiană) timp de 17 meciuri.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed