Este oficial. Claudiu Petrila este noul jucător al celor de la Rapid. Mijlocașul de 22 de ani a semnat contractul.
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a clubului, după ce fostul jucător de la CFR Cluj a ajuns la București.
”Rapid s-a întărit cu unul dintre tinerii cei mai apreciați din SuperLigă, reușind să îl aducă pe Claudiu Petrila, de la CFR Cluj. Mijlocașul a fost împrumutat de la formația din Gruia, cu opțiune de cumpărare. În vârstă de 22 de ani, a debutat în fotbalul mare la formația clujeană, cu care a câștigat de patru ori titlul de campion, fiind împrumutat pentru un sezon la Sepsi OSK.
Petrila a debutat pentru echipa națională a României odată cu Horațiu Moldovan, în meciul amical cu Slovenia, din luna noiembrie a anului trecut.
În urmă cu o lună, Claudiu a jucat în toate cele trei meciuri de la Campionatul European U21, pentru naționala României”, a transmis clubul Rapid.
Claudiu Petrila: „Mă bucur să fiu aici”
”Mă bucur să fiu aici. În sfârșit s-a concretizat transferul meu la Rapid. Sunt fericit că sunt aici și abia aștept să încep treaba și să mă alătur echipei.
Cred că mă voi descurca bine. Îmi place atmosfera de aici, Rapid este un club serios și, cu siguranță, vom face treabă bună împreună”, a spus și fotbalistul.