FCU Craiova – U Cluj se va juca vineri, 3 februarie, de la ora 20.00. Adrian Mititelu a solicitat ca suporterii olteni să nu intre pe stadion după incidentele de la partida cu Sepsi.
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Frații Buzești” din Craiova a anunțat ce se va întâmpla la meci.
„Meciul de fotbal se va disputa fără spectatori. Însă jandarmii vor fi prezenți pentru a preveni orice încălcare de la normele legale.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri, aflându-se în imediata apropiere a arenei sportive.
În cazul în care sunt suporteri care doresc să își susțină echipa în anumite locații din spațiul public, le recomandăm să se manifeste în mod civilizat. Să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice . Să se delimiteze de orice formă de violență verbală sau fizică”, este comunicatul jandarmilor trimis celor de la GSP.ro.
Cum a reacționat conducerea U Cluj după anunțul celor de la FCU Craiova
Șefii de la U Cluj spun că inițial au vrut să conteste decizia lui Adrian Mititelu, dar s-au răzgândit. Galeria clujenilor nu va face deplasarea la Craiova, a anunțat președintele Universității Cluj, Radu Constantea, pentru ProSport.
„În cursul zilei de joi am primit și noi de la FCU hârtia cu decizia luată de domnul Adrian Mititelu și anunțată și de clubul dânsului în mod oficial. Dacă la început, nu vă ascund, am dorit să contestăm această decizie, aveam tot dreptul, totuși într-un final ne-am gândit mai bine. I-am înțeles situația domnului Mititelu.
Au fost și sunt câteva evenimente între dânsul și galeria lor. Noi din respect pentru partenera noastră de competiție, adică pentru echipa domnului Adrian Mititelu, nu am mai contestat nimic. Acceptăm acea decizie.
Am discutat și cu suporterii noștri despre această situație. Galeria lui U nu se va deplasa în Bănie pentru acest meci”, a declarat Radu Constantea.