FCSB a anunțat oficial transferul macedoneanului, Boban Nikolov, de la Sheriff Tiraspol.
Vicecampioana României, FCSB, a mai perfectat un trasnfer. L-a adus pe Boban Nikolov (28 ani), liber de contract după despărțirea de Sheriff Tiraspol.
Boban Nikolov a jucat împotriva lui Real Madrid sezonul trecut
Nikolov a semant un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă un an.
„Bine ai venit, Boban Nikolov!
FCSB anunță că Boban Nikolov este noul jucător al echipei noastre.
Mijlocașul macedonean în vârstă de 28 de ani a semnat deja contractul și a efectuat primul antrenament sub comanda staff-ului tehnic condus de Nicolae Dică.
Clubul nostru îi urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!
Boban Nikolov este un mijlocaș născut la 28 iulie 1994, în Stip, Macedonia de Nord. A început fotbalul la Bregalnica Stip și în 2010 a ajuns la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. Începând cu 2012, a evoluat pentru FC Viitorul (actuala Farul Constanța), pentru care a adunat 40 de meciuri și două goluri până în 2015, când s-a transferat la Vardar Skopje. Pentru macedoneni a jucat aproape trei sezoane, a bifat 78 de meciuri, 11 goluri și 11 pase de gol.
A urmat transferul la MOL Fehérvár FC (fostă Videoton FC), pentru care a evoluat în 106 partide (în toate competițiile), a marcat 11 goluri și a oferit 5 assist-uri. În ianuarie 2021 a ajuns la U.S. Lecce, pentru care a jucat în 15 partide de Serie B și a oferit o pasă de gol. În vara anului trecut a ajuns la FC Sheriff, pentru care a jucat de 22 de ori și a înscris de 4 ori (o dată în grupele UEFA Champions League).
De asemenea, a evoluat de 42 de ori pentru echipa națională a Macedoniei de Nord și a înscris de trei ori. Are în palmares 2 titluri ale Macedoniei, un titlu al Ungariei, un titlu al Moldovei, o Cupă a Moldovei și o Cupă a Ungariei”, este comunicatul oficial emis de FCSB.
View this post on Instagram