Episod incredibil petrecut înaintea meciului de baraj cu Slovenia. Ionel Ganea și-a bătut un coleg

Daniel Chiriță a povestit un episod incredibil petrecut în anul 2001, cu o seară înainte ca tricolorii să joace meciul de baraj cu Slovenia, la Ljubljana, pentru Mondialul din Coreea de Sud și Japonia.

La vremea respectivă, Gică Hagi era selecționer, dar staff-ul medical a decis să-i ascundă episodul violent.

Daniel Chiriță a povestit pentru prima dată, la GSP Live, de ce în toate pozele făcute atunci apare cu fața tumefiată. Acesta a fost bătut de Ionel Ganea, atacantul rezolvând în acest fel o dispută apărută în timp ce tricolorii jucau rummy.

Daniel Chiriță: „A sărit pe mine, m-a luat la bătaie”

„Am jucat la Săftica, jucam pe plus. Jucam pe dolari, Ganea avea plus vreo 300-400 de dolari.

Făcea: ‘V-a spart Ganezu’, vă bate Ganezu!’. Ajungem la Ljubljana pentru meciul tur și ne punem iar la masă. Dorinel Munteanu nu juca, doar stătea și se uita la noi. Ganezu’ era mâna mea, jucam să-l ‘carotez’ (n.r. să piardă). Ajunsese Ganezu’ pe minus. La mâna următoare, Contra a făcut culoare și Ganezu’ pierde. Zice: ‘Ganezule, te-ai dus la vale!’.

Acum, cum făceam pietrele pe masă, mă trezesc cu un pumn direct. Buuuf! ‘Ce faci, mă, mă carotezi?’. M-a dat jos, pe spate, și a sărit pe mine, m-a luat la bătaie. S-au băgat băieții, s-a băgat Dorinel: ‘Bă, ești nebun!? Îl bați?! Ai luat-o razna de la joc?! Hai, să nu facem scandal că e meciul’.

Ochiul meu s-a învinețit. Au venit masorii cu vin să-mi pună pe ochi: ‘Aoleooo, să nu vadă Gică că-l dă afară pe Ganea!’.

Mi-au pus șapcă în cap, la ședința tehnică m-au pus să intru ultimul și să stau mai retras. Așa am stat în seara meciului”, a dezvăluit în premieră Daniel Chiriță pentru GSP Live.

România a avut șansa de a se califica la Mondialul din Coreea de Sud și Japonia, însă naționala antrenată de Gheorghe Hagi a pierdut surprinzător barajul cu Slovenia, după 1-2 în deplasare și 1-1 în Ghencea.

România a ratat în 2001 șansa de a merge la Campionatul Mondial. Tricolorii au pierdut barajul cu Slovenia, după 1-2 în deplasare și 1-1 în Ghencea.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed