Emma Răducanu și Bianca Andreescu, debut cu dreptul la Australian Open

Bianca Andreescu și Emma Răducanu s-au calificat în turul doi la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.

Răducanu (75 WTA) a trecut fără prea mari emoții în runda inaugurală de Tamara Korpatsch (74 WTA), scor 6-3, 6-2. Partida a durat o oră și 25 de minute.
Emma va avea o misiune foarte dificilă în turul secund. O va întâlni pe Coco Gauff (favorită 7), după ce marea speranță a tenisului american a trecut de lidera mondială de la dublu, Katerina Siniakova (46 WTA), scor 6-1, 6-4.

„Am reușit să mă antrenez, chiar dacă a fost o intensitate mai scăzută. Mă simt bine acum și voi da tot ce am mai bun pe teren. A fost efortul întregii echipe de a mă aduce aici. Revenirea a fost făcută pas cu pas. În ceea ce privește genunchiul, mă simt chiar foarte bine.

A trebuit să fac recuperarea într-un timp foarte scurt, dar nu am jucat foarte mult tenis în cariera mea, așa că nu a fost o problemă. Nu sunt stresată nici de faptul că nu am jucat multe meciuri până acum”, a declarat Emma Răducanu, potrivit BBC, înaintea primului tur de la Australian Open.

Bianca Andreescu, în turul doi

Nici Bianca Andreescu nu a întâmpinat probleme în primul tur. Aflată pe locul 43 în clasamentul mondial, Andreescu a avut nevoie de o oră și 41 de minute pentru a trece de cehoaica Marie Bouzkova (favorită 25), scor 6-2, 6-4.

În turul doi o va întâlni pe Cristina Bucsa (100 WTA), după ce sportiva născută la Chișinău (reprezintă Spania) a învins-o pe Eva Lys (126 WTA), scor 2-6, 6-0, 6-2.

Andreescu și Răducanu auîn palmares câte un titlu de Grand Slam. Sportiva din Canada s-a impus la US Open în 2019, iar britanica în 2021.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed