Emma Răducanu, înaintea turneului de Mare Şlem de la Roland Garros: Sunt pe calea cea bună

Jucătoarea britanică Emma Răducanu are puţină experienţă pe zgură în tenisul de elită, însă tânăra sportivă de origine română, campioana de la US Open, a afirmat că este pe calea cea bună în ceea ce priveşte jocul său pe această suprafaţă, înaintea turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, care va începe la finalul lunii, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Zgura e ceva nou pentru mine. Simt că am progresat în fiecare săptămână, am crescut în joc, am înţeles mai bine cum să joc punctele, când să rămân în schimb şi când să fiu agresivă. Nu cred deloc că sunt un produs finit, însă cred că mă îndrept în direcţia potrivită”, a spus Răducanu.

Emma Răducanu a jucat primul său meci profesionist pe zgură în calificările Billie Jean King Cup, luna trecută, şi a afirmat că învaţă despre această suprafaţă pe măsură ce joacă pe ea.

Răducanu a avut rezultate amestecate după ce a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, anul trecut, însă evoluţia sa pe zgură în acest sezon, în care a atins sferturile la Stuttgart şi optimile la Madrid, este una încurajatoare.

Britanica a învăţat să se adapteze pe zgură fără ajutorul unui antrenor, după ce s-a despărţit luna trecută de germanul Torben Beltz.

”M-aş descrie ca o solitară”, a declarat Răducanu, care o va întâlni în primul tur la Roma pe canadianca de origine română Bianca Andreescu.

”În ultimul an … am avut mulţi oameni în jurul meu, mai tot timpul. Să fiu pe cont propriu este interesant pentru că aflu multe despre mine, înţeleg ce am nevoie şi ce nu”, a mai spus Emma Răducanu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed