Emma Răducanu, câștigătoarea titlului în 2021 la US Open, optimistă înaintea turneului din SUA: ‘Indiferent de rezultat, pot să o iau de la capăt’

Emma Răducanu a declarat luni într-o conferință de presă că nu simte nicio presiune,  înainte de a reveni la New York, unde întreaga lume a tenisului mondial așteaptă să își apere titlul la US Open, anunță mediafax.

Adolescenta Răducanu a realizat una dintre cele mai remarcabile performanțe din tenis în urmă cu un an, la Flushing Meadows. Britanica era clasată atunci pe locul 150, dar a eliminat adversare mult mai experimentate, devenind astfel campioană de Grand Slam.

Triumful a captat imaginația unui public britanic care o adora, dar de atunci nu a mai câștigat niciun turneu. S-a retras accidentată la Roma, în mai, și la Nottingham, în iunie. Apoi a părăsind atât Roland-Garros, cât și Wimbledon în turul al doilea.

Emma Răducanu: „Presiunea o simt doar la conferințe de presă”

Evoluția în fața mulțimilor zgomotoase din arena centrală newyorkeză ar putea afecta chiar și competitoarele veterane, însă jucătoarea de 19 ani a declarat pentru Sky Sports că singura presiune pe care o simte vine de la ea însăși și de la mass-media.

„Presiunea este doar fie ceea ce îmi pun eu însămi, fie ceea ce aștept de la mine. Simt presiunea sau mă gândesc la ea doar atunci când sunt la conferințele mele de presă, pentru că fiecare întrebare este despre presiune”, a spus Răducanu, aflată la Toronto Open, unde este favorită numărul 10 și va întâlni în primul tur pe jucătoarea italiană Camila Giorgi (29 WTA).

Britanica aflată pe locul 10 WTA a pierdut recent în sferturile de finală de la Citi Open în fața unei jucătoare mai slab clasate, Liudmila Samsonova, și a declarat că vede în ediția din acest an a US Open o oportunitate de a o lua de la capăt.

„Abia aștept să mă întorc și orice s-ar întâmpla, cred că va fi o încheiere frumoasă a unui capitol, un cerc complet”, a spus ea.

„Indiferent de rezultat, pot să o iau de la capăt, să fac tabula rasa. Dacă toate punctele mele vor fi scăzute, atunci voi munci pentru a reveni. Cred că va fi, indiferent de ce se va întâmpla, un nou început”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed