Elias Charalambous s-a enervat cumplit! S-a aflat ce a făcut înaintea meciului cu Rapid. Întrebarea care l-a scos din sărite pe cipriot. Deşi FCSB este campioană de săptămâni bune, tehnicianul roş-albaştrilor este agasat.
Elias Charalambous a fost întrebat despre ultimul meci al sezonului, contra celor de la Rapid. FCSB nu a reușit să câștige contra rivalei din Giulești. A pierdut toate cele 3 meciuri de până acum.
Elias Charalambous s-a enervat cumplit!
Elias Charalambous nu se gândeşte la revanşă. Mai mult, s-a enervat când a fost întrebat de acest lucru. Este fericit doar pentru faptul că FCSB şi-a subordonat adversarii şi a câştigat categoric Superliga.
„Nu vreau să vorbesc despre revanșă, știm cât de mult își doresc fanii să câștigăm acest meci, este un derby al orașului”, a spus cipriotul.
Apoi, a avut o ieșire nervoasă, neobișnuită lui. „Mamma mia! Mi-ați pus această întrebare de minim 20 ori în acest sezon. Am fost întrebat de prea multe ori asta. Campionatul este încheiat, deci nu este cea mai bună întrebare. Îmi pare rău, știți că vă respect mult, însă nu puteți întreba asta la nesfârșit.
Astfel de lucruri se întâmplă. Am jucat cu Rapid, am pierdut, ăsta este fotbalul. Repetați această întrebare în fiecare săptămână, nu face sens pentru mine să ofer un răspuns. Nu cred că este corect, am câștigat campionatul, însă mă întrebați mereu despre eșecurile cu Rapid. Repet: vrem să câștigăm acest meci pentru suporteri. Este prea mult!”, a spus tehnicianul celor de la FCSB.
Înaintea meciului, FCSB este campioană în Superliga, iar marea rivală din Giuleşti este ultima în play-out. Giuleştenii au o linie de clasament groaznică în mini turneul de titlu. 8 înfrângeri şi un egal în nouă etape.