Elias Charalambous s-a dezlănţuit! Avertisment pentru propria echipă. S-a aflat ce le-a transmis celor de la FCSB înaintea meciului. Campioana îşi joacă viitorul în Europa League joi seara.
Elias Charalambous se teme de meciul cu Lask Linz. Prima manşă din play-off va avea loc joi, de la ora 20:00.
Elias Charalambous s-a dezlănţuit!
Elias Charalambous spune că se așteaptă la două meciuri foarte echilibrate. Mai mult, este convins că nu există nicio șansă ca una dintre echipe să rezolve calificarea din meciul tur. ”LASK Linz este un club mare. Știm că va trebui să suferim și să dăm tot ce avem mai bun pentru a obține un rezultat care să ne ajute la returul de peste o săptămână.
În această fază a competiției, diferențele dintre echipe sunt mici. Calificarea se va decide la București. Știm că va fi greu, dar suntem aici să muncim și să dăm tot ce avem mai bun. E clar, obiectivul nostru este să ne calificăm.
S-a văzut și în duelurile precedente, cu Maccabi și Sparta. Au fost două meciuri echilibrate, care au fost decise doar de niște detalii. Cred că la fel va fi. LASK este o echipă care are calitate individuală, dar cred foarte mult în jucătorii mei. Meciul va fi decis de unele detalii.
Florin Tănase este un jucător cu multă experiență, cu multă calitate. Am spus și săptămâna trecută că încă nu este pregătit 100%, dar se progresează pe zi ce trece. Mă bucur că e în lot și sunt sigur că ne va ajuta.
Sunt sigur că mâine va fi o atmosferă frumoasă în tribune. Va fi foarte bine pentru jucători, cred că stadionul va fi plin. Nu știu exact câți suporteri vom avea mâine, însă știm că avem susținători peste tot. Am văzut asta și în Ungaria, și în Cehia.
(n.r.) Întrebat ce șanse sunt ca FCSB să tranșeze calificarea din tur) Nu există așa ceva. Astfel de dueluri nu pot fi decise după o singură manșă, indiferent de rezultatul de mâine. Calificarea se va decide la București”, a declarat Elias Charalambous, la conferința de presă din Austria.