Elias Charalambous, la capătul răbdării! Greşeala uriaşă a celor de la FCSB. Antrenorul campioanei era extrem de supărat după înfrângerea contra celor de la Hermannastadt, scor 0-2.
Elias Charalmbous a spus clar. Este o greşeală mare că FCSB a neglijat campionatul în detrimentul cupelor europene.
Elias Charalambous, la capătul răbdării!
FCSB a pierdut partida de Hermannstadt, scor 0-2, şi a ajuns pe penultimul loc în Superliga. Elias Charalambous a promis că va încerca să găsească soluţii şi nu a dat vina pe meciurile din 3 în 3 zile.
”Nu sunt multe de spus. Orice aș spune acum nu schimbă nimic. Trebuie să avem reacție în campionat, că am început rău. Trebuie să arătăm ce am arătat până acum ca să se schimbe lucrurile din viitor. Când pierd sunt supărat. E normal să fii supărat atunci când pierzi, nu poți să fii fericit. Nu sunt aici să vorbesc despre asta (n.r. golul anulat). Poate când vorbesc spuneți că eu caut scuze. Voi ați văzut golul, voi puteți judeca.
Câteodată poate ai ceva în minte și te gândești la cupele europene, dar trebuie să le lași în spate. Nu trebuie să ne gândim doar acolo. Pierdem puncte în campionat. E o greșeală care ne costă. Trebuie să ne concentrăm în fiecare meci, indiferent de competiția în care jucăm. Avem o mulțime de meciuri la rând. Venim din Austria acum. Trebuie să gestionăm asta. Trebuie să facem schimbări, trebuie să odihnim. E normal. Trebuie să faci schimbări din trei în trei zile.
Sunt genul de persoană căreia îi place să joace din trei în trei zile. Eu nu vin să găsesc scuze. Trebuie să găsim soluții. Nu putem spune tot timpul că suntem obosiți. Trebuie să vedem ce se întâmplă și să ne îmbunătățim. Am încercat să marcăm pe final, ne-am asumat riscuri și au apărut spații pe apărare”, a spus Elias Charalambous, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.