Elias Charalambous face anunţul momentului! Au apărut probleme mari pentru cei de la FCSB. S-a aflat înaintea meciului. Liderul clasamentului din Superliga are mari probleme de lot înaintea meciului de pe Cluj Arena.
U Cluj și FCSB se întâlnesc luni, de la ora 20:30, în meciul din etapa a 26-a de SuperLigă.
FCSB are cinci jucători absenți la meciul cu U Cluj, dar antrenorul Elias Charalambous (43 de ani) spune că există alternative în echipă pentru a acoperi lipsa celorlalți.
Elias Charalambous face anunţul momentului!
La duelul cu formația clujeană, FCSB nu va putea conta pe Alexandru Pantea, suspect de ruptură de ligamente, pe Alexandru Băluță, care este răcit, și pe Joyskim Dawa, aflat în Franța, deoarece soția sa a născut. De asemenea, Vlad Chiricheș și Denis Haruț au probleme cu accidentările mai vechi.
„Îl avem și pe Pandele. Dar și copii de la a doua echipă care ne-ar putea ajuta. Suntem ok la capitolul ăsta. Putem găsi soluții. 100% pot juca în echipă, din momentul în care ajung să se antreneze cu noi. Toți jucătorii sunt pregătiți să joace.
De ce nu avem soluții pe bancă? Avem multe soluții în ofensivă. După cum ați văzut în ultimul meci jucat noi nu depindem de un atacant. Avem jucătorii în atac care își pot schimba pozițiile, ați văzut în multe meciuri.
Nu depindem de un stil de joc specific, cu un nouar înalt, nu suntem genul ăla de echipă. Coman poate juca în față, Olaru, Tavi, Miculescu sunt alți jucători care pot juca în față, avem multe soluții acolo, cred că suntem bine.
Legat de meciul de mâine, știm că va fi unul greu, unul în deplasare și trebuie să fim din nou pregătiți pentru un meci important. Jucătorii mei sunt pregătiți, mergem acolo să ne luptăm pentru cele trei puncte, acesta este obiectivul nostru.
Spun mereu că avem un lot bun, de care sunt mulțumit, fac parte din fotbal accidentările. Trebuie să găsim soluții, am încredere în toți fotbaliștii pe care îi avem și vom găsi soluții.
Întâlnim o echipă foarte bună, echipă care aspiră să ajungă în play-off. Suntem pregătiți pentru încă un meci dificil, dar vrem să luăm cele trei puncte.
Nana Antwi va fi în lot. Toți jucătorii care fac parte din lot au șansa să joace desigur. U Cluj e o echipă care are mulți jucători experimentați, s-a văzut în meciul tur, dar mâine va fi alt meci și vom da totul astfel încât să câștigăm”, a afirmat Elias Charalambous, în cadrul unei conferințe de presă.