Elias Charalambous, dat afară?! Mesaj direct pentru Gigi Becali. Ce i-a transmis antrenorului cipriot

FCSB se situează pe locul 12 în clasamentului competiției interne, după nouă etape disputate în cadrul actualului sezon de Superliga! Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a oferit detalii despre posibilitatea ca postul său să se afle în primejdie.

Cipriotul a discutat, pe larg, în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului dintre FCSB și Petrolul Ploiești, programat pe data de 21 septembrie, de la ora 21.30.

Elias Charalambous, dat afară?!

Tehnicianul își lasă viitorul pe mâna lui Gigi Becali. Decizia în ceea ce privește demiterea din funcție a cipriotului îi va aparține, în totalitate, latifundiarului din Pipera.

„Eu sunt aici şi, la fel ca în prima zi, îmi fac datoria. Şi eu îmi doresc rezultate mai bune, dau tot ce am mai bun pentru asta. Nu este decizia mea, este decizia patronului, el decide viitorul nostru al tuturor. Eu ştiu ce am de făcut aici, să muncesc cât de mult şi nu pot controla nimic altceva. Eu nu simt o presiune, nu am simţit niciodată în cariera mea. Atunci când îţi faci datoria şi dai tot ce ai mai bun, asta este tot ce pot face. Eu încerc doar să dau tot ce am mai bun!”, a spus Elias Chalarambous.

„Momente ca acestea nu pot fi cumpărate cu bani!”

În contextul calificării FCSB-ului în faza principală din UEFA Europa League, Elias Charalambous a fost răsplătit cu o primă în valoare de 200.000 de euro, de către Gigi Becali.

„Sunt mai bogat? Mă cunoașteți foarte bine. În astfel de momente, banii nu fac diferența. Momente ca acestea sau precum cele din sezonul trecut, când am câștigat titlul, nu pot fi cumpărate cu bani. Suntem în grupele Europa League. Aceste momente nu pot fi cumpărate!”, a spus tehnicianul.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed