Eduard Novak are tupeu! Ce a putut să spună despre ordinul de ministru în privinţa străinilor? Niciun cuvânt despre normele de aplicare

Eduard Novak are tupeu! S-a aflat ce a putut să spună ministrul Sportului despre ordinul prin care obligă cluburile din România să folosească mai puţini străini. Nici acum Novak nu a spus nimic despre normele de aplicare ale ordinului. Decizia lui Novak a fost aspru criticată de aproape toate echipele din Superliga.

Eduard Novak iese, din nou, în faţă cu ordinul său de ministru. Acum spune că vrea să modifice Legea Sportului astfel încât sancţiunile pentru cluburile care folosesc într-un meci un procent mai mare de 60% de sportivi străini să crească de la 3.000 de lei, la 30.000 de lei.

Eduard Novak are tupeu!

Până acum, echipele de fotbal sau handbal nu au luat în seamă ordinul lui Novak. „Ordinul este în vigoare, desigur atâtea pârghii am avut. Dar văd că e necesar să modificăm legea şi să avem amenzi mai serioase, pentru că oamenii nu iau în serios lucrurile importante. O să modificăm legea şi o să creştem sancţiunile de la 3.000 la 30.000 de lei şi atunci atitudinea va fi un pic altfel”, a ameninţat Novak.

Novak îşi laudă în continuare ordinul de ministru. „Suntem în continuă verificare, avem înfiinţată şi o comisie în minister care să verifice dacă e respectată. Avem toate datele şi de la handbal şi de la fotbal şi celelalte sporturi.

Acest lucru se va implementa în mai mult timp, pentru că oamenii trebuie să priceapă şi noi trebuie să fim mai clari. Dar deocamdată, pârghia noastră e 3.000 de lei, ce să zici”, a spus Novak.

Ministerul Sportului a anunţat, la 7 iulie, printr-un mesaj publicat pe un site de socializare, că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă.

„Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabileşte obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă.

Obiectivul acestei măsuri constă în susţinerea sportului de înaltă performanţă şi a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federaţiile sportive naţionale, prin statutele şi regulamentele proprii, începând cu sezonul competiţional următor, 2022-2023”, a precizat ministerul pe pagina oficială de Facebook.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Ordinul de ministru este ilegal. Orice ordin de ministru trebuie dat în aplicarea legii. Ori, nicăieri în lege nu se prevede așa ceva. Mai mult federațiile sportive naționale sunt autonome, nu subordonate Ministerului Sportului. Mă mir că cei afectați nu l-au atacat în contencios administrativ.
    Ordinul este un abuz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed