Edoardo Bove a fost la un pas de moarte. Fotbalistul celor de la Fiorentina s-a prăbuşit pe teren la meciul cu Inter și a fost dus de urgență la spital. Acum, jucătorul surprinde pe toată lumea.
Edoardo Bove surprinde pe toată lumea. A fost vizitat de familie și a transmis că vrea să plece cât mai repede din spital pentru a reveni pe terenul de fotbal.
Edoardo Bove surprinde pe toată lumea
La două zile după ce a fost la un pas de moarte, fotbalistul în vârstă de 22 de ani vrea să revină la echipă. Așteaptă însă verdictul medicilor.
Edoardo Bove le-a transmis rudelor și prietenilor apropiați că se simte foarte bine.
„Vreau să joc, vreau să joc, lăsaţi-mă în pace, lăsaţi-mă să plec”, i-ar fi spus Bove lui Alessandro Ferrari, managerul general al clubului florentin, anunță Gazzetta dello Sport.
Bove a întrebat și care a fost rezultatul meciului dintre Juventus şi Lecce (1-1), apoi a dorit să urmărească la TV partida lui AS Roma, club unde s-a format și de unde a fost împrumutat la Fiorentina.
Din primele informații Bove nu a suferit o criză de epilepsie și nici nu are probleme neurologice. Medicii vor efectua analize și teste în următoarele zile pentru a vedea ce s-a întâmplat.