Edi Iordănescu surprinde pe toată lumea! Decizia luată după meciul cu Belgia. Nimeni nu credea că mai este posibil

Decizie neașteptată din partea lui Edi Iordănescu. Ce le-a dat voie tricolorilor să facă după 0-2 cu Belgia. Nimeni nu se aștepta la asta. Tot ce contează este să își încarce bateriile pentru miercuri.

După 0-2 cu Belgia, tricolorii lui Edi Iordănescu urmează să se pregătească intens pentru meciul cu Slovacia, de miercuri, de la ora 19:00.

Edi Iordănescu surprinde pe toată lumea!

Îniante de a pregăti meciul de miercuri, Edi Iordănescu a decis să le permită jucătorilor să își încarce bateriile alături de familiile lor.

Potrivit as.ro, tricolorii vor petrece 4 ore alături de familie pe terasa hotelului în care sunt cazaţi. Urmează apoi o ora de odihnă și vor incepe în forță antrenamentele.

„(n.r. Putem juca la egal în ultimul meci, un rezultat care ne ajută?) În primul rând va fi o provocare să ne recuperăm, pentru că avem o zi în minus faţă de Slovacia. Trebuie să ne recuperăm ca să putem să facem efort. După care jucăm ca să ne calificăm.

E o situaţie foarte complicată. E cea mai complicată grupă, cu siguranţă. E primul moment în care ne vom uita şi la rezultat, la ce avem nevoie. Până acum ne-am uitat doar la jocul nostru. Vreau să amintesc ceva tuturor. Echipa asta mai bine de doi ani a fost neînvinsă.

Azi ne-a învins o forţă a Europei. Vedeţi că au început cu 5 jucători din Premier League, cu ritm, cu intensitate. A trebuit să compensăm, să facem efort, să ne sacrificăm, să ne batem pentru orice minge. De multe ori am pierdut duelurile. Şi asta s-a văzut, sunt conştient, suntem conştient cu toţii. Dar avem capacitatea să ne ridicăm. Pentru că am făcut-o de prea multe ori ca să nu o facem şi peste 4 zile”, a declarat Edi Iordănescu la conferinţa de presă de după meciul Belgia.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed