Edi Iordănescu se va enerva cumplit! A apărut un anunț clar după rușinea cu Belarus. S-a aflat ce au spus adversarii „tricolorilor”.
Presa din Israel a reacționat după partida Belarus-România, scor 0-0, din preliminariile EURO 2024.
Edi Iordănescu se va enerva cumplit
De altfel, meciul Israel-Elveția, care trebuia să se joace pe 12 octombrie, a fost reprogramat pe 15 noiembrie, date fiind tensiunile majore din „Țara Sfântă”.
„Belarus – România 0:0, în favoarea Israelului. Naționala Israelului nu a jucat azi, cu Elveția, din cauza războiului, iar UEFA nu a luat în considerare să se țină câte un minut de reculegere înaintea meciurilor, în memoria victimelor terorismului.
De remarcat este ce au făcut rivalii naționalei lui Alon Hazan (n.r. selecționerul Israelului). Belarus și România au încheiat 0-0, în timp ce Kosovo s-a impus în Andorra cu 3-0.
Echipa lui Edi Iordănescu poate simți un gol imens. Deși putea să mărească diferența de puncte față de Israel la 4 puncte, nu a fost capabilă să o învingă din nou pe Belarus. Naționala lui Alon Hazan este la două puncte în spatele României, cu un meci mai puțin disputat”, au notat jurnaliștii de la Sport5.co.il.
Presa din Israel a subliniat că meciul direct cu România, care ar urma să aibă loc în noiembrie, va fi unul decisiv.
„Depindem de noi! Situația e în mâinile noastre. România s-a împiedicat și ne-a lăsat într-o poziție bună pentru calificare în clasament. Meciul împotriva rivalei directe din ultima fază a preliminariilor va decide probabil echipa calificată la EURO 2024.
De remarcat este faptul că, în cazul egalității de puncte, se ține cont de rezultatele directe, așa că meciul de acasă contra României, din luna noiembrie, va fi crucial”, a mai scris presa israeliană.
Clasamentul Grupei I, după Belarus-România
1. Elveţia – 6 meciuri – 14 puncte
2. România – 7 meciuri – 13 puncte
3. Israel – 6 meciuri – 11 puncte
4. Kosovo – 7 meciuri – 7 puncte
5. Belarus – 7 meciuri – 5 puncte
6. Andorra – 7 meciuri – 2 puncte.