Edi Iordănescu nu s-a mai abținut! Mesaj special al selecționerului de Ziua Națională. Fanii României trebuie să știe

Edi Iordănescu nu s-a mai abținut! Mesaj special al selecționerului de Ziua Națională. Fanii României trebuie sa știe.

Edi Iordănescu este mândru că este român! Selecționerul a transmis un mesaj emoționant cu ocazia zilei de 1 decembrie.

Edi Iordănescu, mesaj categoric!

Edi Iordănescu se pregătește în prezent pentru turneul final din Germania, îndeplinindu-și cu brio obiectivul stabilit, la început de campanie, alături de tricolori: calificarea la EURO 2024.

Selecționerul nu a scăpat din vedere sărbătoarea națională și a transmis un mesaj emoționant cu ocazia zilei de 1 decembrie. A subliniat cât de important este să ne mândrim cu valorile care ne unesc ca și națiune.

“M-am născut și am fost crescut într-o familie în care România nu e numai un cuvânt sau doar o țară. Și am avut onoarea să mă formez ca profesionist lângă tatăl meu. Prin munca lui în fotbal, ca jucător și apoi ca antrenor, a reprezentat cu cinste România. A adus bucurie atâtor generații de români.

Cu atât mai mare responsabilitatea pentru mine, dar și mândria, de a fi selecționerul echipei noastre naționale! Cu atât mai mare bucuria acum, după aproape doi ani de activitate alături de tricolorii noștri minunați. România a revenit acolo unde îi este locul, în marile competiții.

”Mulțumesc românilor din toate colțurile lumii!”

Sunt convins că unitatea pe care noi am construit-o la nivelul echipei naționale va deveni un exemplu iar sărbătoarea calificării la EURO 2024 a unit iarăși românii în jurul steagului tricolor și al spiritului românesc.

Este esența fotbalului, până la urmă, dar și cel mai mare câștig, care trece acum dincolo de stadion. Sunt mândru că sunt român și că ne vom bucura împreună de un Campionat European la care imnul nostru se va auzi din nou pe marile arene!

Vă mulțumesc tuturor, români din țară și din toate colțurile lumii, pentru energia, afecțiunea și încrederea voastră. Le-am simțit în fiecare zi, alături de tricolori, și când ne-a fost mai bine, și când ne-a fost mai greu, în tot acest parcurs de muncă și de sacrificiu. Urmează o nouă provocare, dar uniți am demonstrat că totul e posibil!”, a transmis Edi Iordănescu, pe Facebook.

România a încheiat campania de calificare la EURO fără învingere, tricolorii reușind să se califice și să își revendice prima poziție în clasamentul Grupei I.

Tricolorii se află în urma a doua la tragerea la sorți care se va desfășura la Hamburg, Germania, pe data de 2 decembrie, de la ora 19.00.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed