Edi Iordănescu, făcut praf în direct! Ce este obligat să facă selecţionerul. Doar aşa poate duce România la EURO 2024

Edi Iordănescu, făcut praf în direct! S-a aflat ce este obligat să facă selecţionerul. Doar aşa poate duce România la EURO 2024. Chiar dacă tricolorii au 8 puncte după primele 4 meciuri din preliminarii, Mircea Lucescu nu este mulţumit.

Antrenorul celor de la Dinamo Kiev a lansat un avertisment dur pentru Edi Iordănescu. Nu l-a iertat nici pe cel de la tineret, și Emil Săndoi.

Edi Iordănescu, făcut praf în direct!

Mircea Lucescu nu este deloc mulţumit de jocul tricolorilor lui Edi Iordănescu. Le-a dat lecţii, în direct celor doi selecţioneri. „Și Săndoi, și Edi trebuie să facă o analiză foarte serioasă asupra modului în care trebuie să abordeze meciurile internaționale, cu ce stare de spirit, cu ce organizare de joc.

Dacă intri pe teren și te gândești, în primul rând, să nu pierzi, e foarte greu să și câștigi. Asta a fost impresia mea. Avem jucători talentați. Numai dacă luăm cele două goluri împotriva Elveției, pasa extraordinară, intervenția lui Mihăilă, se vede că jucătorii noștri au clasă.

Problema este cum îi organizezi pentru a da maximum din ceea ce pot ei. Asta s-a întâmplat și în anii 90, în anii 80, cu Steaua, Dinamo, Craiova, FC Argeș… Cred că noi încă ducem lipsă de antrenori de nivelul pretențiilor suporterilor noștri și a performanțelor pe care ei vor să le obțină.

Părerea mea e că vor trage concluziile juste după jocurile cu Elveția și Kosovo și lucrurile se vor schimba. Cu siguranță, vom vedea o altă echipă care să se ridice la nivelul talentului pe care jucătorii noștri îl au”, a spus Mircea Lucescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o vizează. Când îşi va depune candidatura

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o...

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav. Surprize pe bandă rulantă + Rezultate complete

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav....

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea lovitură. Jucătorul cu care vor lua titlul

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed