Edi Iordănescu a fost făcut praf după o nouă ruşine! După România – Muntenegru 0-3, oamenii din fotbal i-au cerut vehement demisia selecţionerului. Nici patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, nu a făcut excepţie. Acesta l-a distrus pur şi simplu în direct pe selecţioner.
I-a cerut vehement demisia după prestaţiile ruşinoase ale României din Liga Naţiunilor. „Voiam să nu mai vorbesc, dar ar trebui să nu mă mai uit la televizor, că altfel… Bun, e ziua lui, la mulți ani Edi, dar atunci când spui că ți-ai sumat răspunderea cu bărbăție.
Bă, pleacă acasă. Asta e bărbăție, îți zice Gigi Becali. Ai distrus tot, măcar nu mai zici. Domne, am încercat, cutare, îmi asum responsabilitatea cu bărbăție. Unde e bărbăția, mă, a pierdut-o cineva și ai găsit-o tu? Bărbație a fost la Mirel Rădoi, a plecat și gata.
Nu pot să spui nici de Rădoi, dacă l-a adus pe Sali. Oamenii care fac niște greșeli aiurite… Dar Mirel a avut bărbăție. A greșit, și-a dat seama, imediat a schimbat. Ăsta merge din greșeală în greșeală. Bine, mă, nu-l bagi pe Tavi Popescu, că am eu interes, dar echipa națională fără Tănase și Olaru nu are voie să înceapă. Eu știu că am mâncat bătaie cu 3-0 de la Muntenegru. Dacă ai bărbăție, pleacă acasă”, a spus Becali, la emisiunea Ora Exactă în Sport.
România e lanternă roşie în grupa de Liga Naţiunilor după patru etape disputate. 0-2 și 0-3 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia și o singură victorie, 1-0 cu Finlanda sunt rezultatele care ne plasează ultimii în grupă îanintea ultimelor două partide.
În grupă se vor mai disputa alte două runde, în septembrie, când România va întâlni Finlanda, în deplasare și Bosnia, acasă.