Edi, crezi că avem vreo șansă? Principala adversară a României în preliminariile Euro, meci de Mondiale contra Serbiei! Brazilia și Elveția rămân în Qatar

Selecționerul României, Edi Iordănescu, s-a pierdut în mulțimea de pe Ras Abu Aboud Stadium și, cu siguranță, nu a fost prea încântat de ceea ce a văzut, dintr-un motiv simplu. Elveția e cel mai tare adversar al României din preliminariile Euro 2024.

Elveția chiar a fost de speriat. A început în forță, imediat ce a trecut perioada de acomodare, Shaqiri și-a trecut numele pe tabelă în minutul 20.

Însă Mitrovic a reușit un golazzo în minutul 27 și iar Vlahovic a adus Serbia în avantaj. În minutul 35, cum Brazilia și Camerun erau la egalitate, vecinii noștri erau cu biletul pentru optimi în buzunar.

Până la sfârșitul primei părți Embolo a schimbat din nou clasamentul grupei H. A înscris în minutul 44, iar pauza a găsit-o pe Elveția calificată în optimi.

Situația s-a limpezit și mai tare după ce Freuler a readus-o pe Elveția în avantaj, în minutul 48. Dincolo, chiar și un miracol, o victorie a Camerunului fostului dinamovist Collin Fai la scor, tot n-ar mai fi contat. Iar singurul lucru de notat era faptul că Dani Alvez, fotbalistul cu cele mai multe trofee din lume, a devenit cel mai bătrân fotbalist care joacă la Mondiale, la 39 de ani și 210 zile.

Și în timp ce Brazilia era deja cu gândul la finalul meciului, Vincent Aboubakar a dat lovitura – una doar pentru impresia artistică. Iar Camerun și-a trecut în cont o victorie de palmares. Aboubakar a reușit golul, dar și să ia cel de-al doilea cartonaș roșu al Cupei Mondiale din Qatar.

Brazilia va întâlni în optimi Coreea de Sud, în timp ce Elveția se va duela cu Portugalia.

 

 

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed