Selecţionata masculină a României a fost învinsă de Anglia cu scorul de 3-2, luni, în primul său meci din Grupa G a Campionatelor Europene de tenis de masă pe echipe de la Malmo (Suedia).
Tricolorii au condus cu 2-0, dar apoi au pierdut următoarele trei meciuri şi au ieşit din cursa pentru calificarea în sferturile de finală.
Ovidiu Ionescu a trecut în primul duel de Paul Drinkhall cu 3-1 (13-11, 8-11, 11-8, 12-10), iar Eduard Ionescu a dispus de Liam Pitchford cu 3-1 (11-8, 8-11, 11-5, 11-6).
Tom Jarvis a adus englezilor primul punct, după ce l-a învins pe Iulian Chiriţă cu 3-1 (13-11, 2-11, 11-7, 11-4). Pitchford a reuşit să egaleze situaţia, după ce s-a impus dramatic în faţa lui Ovidiu Ionescu, scor 3-2 ( 11-9, 9-11, 4-11, 15-13, 11-8), iar Drinkhall a adus victoria, câştigând în faţa lui Eduard Ionescu în minimum de seturi, 3-0 (11-7, 11-9, 13-11).
România va juca ultimul său meci din grupă contra Norvegiei, marţi, de la ora 14:00. În prima partidă, Anglia a dispus de Norvegia cu scorul de 3-1.
La Europenele din 2021, de la Cluj-Napoca, echipa masculină a României s-a oprit în sferturile de finală.