Echipa engleză de fotbal Nottingham Forrest începe noul sezon din Premier League, sâmbătă contra lui Newcastle United, cu un lot în care apar 12 jucători noi, dar antrenorul Steve Cooper aşteaptă şi alte întăriri în această vară, notează Reuters, potrivit agerpres.
Forest, revenită în Premier League după o pauză de 23 ani, şi-a restructurat complet lotul, prin plecarea a trei jucători experimentaţi, Brice Samba, Lewis Grabban şi Tobias Figueiredo, şi împrumutarea altor cinci.
În schimb au sosit printre alţii mijlocaşul Jesse Lingard (Manchester United), liber de contract, portarul Dean Henderson, împrumutat de la Manchester United, şi atacantul nigerian Taiwo Awoniyi (Union Berlin), pentru care Forest a plătit o sumă record de 17 milioane de lire sterline.
”Cred că vor mai veni şi vor mai pleca jucători. Nu este un proces simplu aducerea unui jucător. Ca să fiu sincer, ne-ar fi plăcut să continuăm cu o mare parte a echipei de anul trecut şi am adăugat unde am crezut că trebuie să adăugăm pentru a concura la acest nivel, dar nu avea să fie niciodată cazul. Nu aveam altă alternativă decât să facem multe modificări, pe care a trebuit să le facem şi continuăm să facem asta”, a declarat Cooper într-o conferinţă de presă.
Fosta campioană europeană a retrogradat din prima ligă în 1999, dar în sezonul trecut a reuşit promovarea în elită alături de Bournemouth şi Fulham.
Cooper a adăugat că Forest ar fi trebuit să facă un număr mare modificări chiar dacă nu ar fi promovat: ”Ştiam că schimbările vor avea loc indiferent de liga în care ne-am afla în sezonul acesta. Chiar dacă nu am fi promovat, ştiam că vor fi multe schimbări de lot pentru un număr de motive. Căutăm să ne integrăm în Premier League. Atâţia dintre noi am muncit atât de mult ca să fim într-o astfel de poziţie. Există încă un nucleu bun de jucători care au fost o parte importantă a spiritului de anul trecut şi vrem să continuăm să construim asta”.