Echipa care l-a transferat pe Rareş Ilie îl aduce pe fiul unui portar celebru

Clubul francez de fotbal OGC Nice l-a transferat, miercuri, pe portarul danez Kasper Schmeichel de la Leicester City, au anunţat cele două grupări, citate de Reuters.

Echipa de pe Coasta de Azur nu a oferit durata contractului sau suma de transfer pentru portarul de 35 de ani, conform agerpres.ro.

Presa britanică a relatat că Schmeichel a semnat o înţelegere pe trei ani, iar suma de transfer ar fi de un milion de lire sterline (1,21 milioane dolari).

Schmeichel juca la Leicester din 2011, când a venit de la Leeds United, câştigând cu ”vulpile” titlul în sezonul 2015-16 din Premier League, precum şi Cupa Angliei în 2021.

Goalkeeper-ul a adunat 479 de meciuri la Leicester în cele 11 sezoane, fiind pe locul al treilea într-un clasament all-time al clubului.

Kasper Schmeichel a debutat la echipa naţională într-un meci amical câştigat în faţa Macedoniei de Nord (3-0), în 2013, strângând de atunci peste 80 de selecţii la reprezentativa Danemarcei, cu care a atins semifinalele la EURO 2020.

”După 11 sezoane incredibile, decizia de a pleca de la Leicester a fost dificilă. A fost mai mult decât un club pentru mine, a fost un loc unde mi-am făcut prieteni şţi amintiri pentru o viaţă – fost casa mea”, a scris Schmeichel pe Twitter.

Acesta a fost al treilea transfer efectuat de Nice în această săptămână, după cel al mijlocaşului galez Aaron Ramsey (liber de contract după rezilierea înţelegerii cu Juventus) şi achiziţionarea tânărului fundaş Mattia Viti (Empoli).

OGC Nice i-a mai adus în această vară pe mijlocaşul ofensiv român Rareş Ilie (Rapid Bucureşti), pe mijlocaşul francez Alexis Beka Beka (Lokomotiv Moscova), iar portarul polonez Marcin Bulka (PSG) a fost transferat definitiv.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed