Gigi Mulțescu, fost antrenor și la Dinamo, și-a încheiat înțelegerea cu turcii de la Agri Spor, grupare pe care o preluase în decembrie 2021.
Revenit în România, tehnicianul a explicat cum s-a produs despărțirea de gruparea din Liga 3 a Turciei pe care a antrenat-o patru luni de zile.
Gigi Mulțescu spune că nu a fost pe aceeași lungime de undă cu conducătorii grupării din Liga 3 a Turciei, deși echipa pe care a pregătit-o a avut rezultate. Tehnicianul mai declară că vrea să ia o pauză, dar nu renunță la antrenorat.
”Am terminat în Turcia. Am încheiat și am plecat. Nu a fost favorabilă perioada. În general patronii sunt mai deosebiți, pentru că au puterea banilor. Și acolo e la fel, sigur că da! Obiectivul a fost accederea în play-off.
Noi ne-am dus acolo, am câștigat de la primul meci și am ajuns pe locul 3-4. Am avut rezultate foarte bune. Am pierdut un meci și după ce am adus echipa acolo, s-a supărat că de ce am pierdut și ne-a dat afară.
Apoi ne-a sunat și ne-a rugat să ne întoarcem. Eram deja pe drum spre România. Avem și noi mândria noastră și nu puteam să ne mai întoarcem. Faptul e consumat. Cam asta s-a întâmplat, așa pe scurt.
Mă odihnesc puțin și vreau să mai antrenez. A fost greu pentru că acolo e o zonă muntoasă și a fost destul de frig, plus cu pandemia, cu zăpadă, ger și gheață. Ne-a consumat și asta, mai ales pe mine.
Vom vedea ce se întâmplă, o să mai merg la meciuri și din vară vom vedea ce o să fie. Mă mai gândesc să antrenez, dar în altă formulă, consilier tehnic, consultant. Există diferite forme în care pot să ajut. Dar să se termine sezonul”, a spus Gigi Mulțescu, pentru Fanatik, relateaza digisport.ro.
La Gruparea din Turcia, acesta a colaborat cu Yuksel Yesilova, fostul său secund la Petrolul și Astra.