FCSB a remizat cu Maccabi Tel Aviv, 1-1, în cadrul primei manșe a celui de-al doilea tur preliminar Champions League! Returul se va disputa în Budapesta, pe data de 31 iulie.
Dumitru Dragomir a analizat tactica abordată de către roș-albaștrii și a criticat dur jocul prestat de către Darius Olaru, căpitanul de la FCSB.
Cuvinte dure la adresa vedetei de la FCSB!
Fostul președinte al LPF consideră că Darius Olaru strică toate fazele ofensive ale echipei sale.
„Dacă nu-l liniștește un antrenor pe băiatul ăsta (n.r. – Darius Olaru), strică tot mecanismul echipei. E unul dintre cei mai buni fotbaliști din țară, el bate cornere, el bate lovituri, el bate tot, 30-40% greșit. Lasă-l de pe partea dreaptă să bată Ștefănescu care lovește mingea excepțional.
Nu-i iese nimic. Se poate și accidenta din dorința de a face atât de mult. Cine spune că a jucat bine mă iau cu el la bătaie. E fotbalist bun, iese în evidență datorită faptului că aleargă bine, dar nu e eficient. Ce, că bate 11 metri?
Olaru voia să le facă el pe toate. E brambureală. FCSB are valori, nu are o echipă. Echipă se face greu!”, a declarat Dragomir, la Fanatik.
„Jucător fără personalitate!”
Pe lângă Olaru, Dragomir l-a mai luat în colimator și pe Ngezana, care ar fi greșit la golul încasat de către FCSB, în partida contra campioanei din Israel.
„Nu înțeleg de ce nu bagă două vârfuri de atac acasă. Să fi jucat cu Miculescu și cu Popa. N-au un fotbalist cum este Tachtsidis la CFR Cluj. Ei au nevoie de un jucător de pasă finală. Îl au pe Ștefănescu ăsta pe care îl bramburesc.
De clasă europeană la FCSB sunt 2-3. Portarul e de clasă bună, e și Olaru, l-aș pune și pe el, și poate pe Ștefănescu, să-l mai văd jucând, atât, în rest s-a terminat. Du-te cu Ngezana, ți-am spus de nu știu cât timp… Cine a greșit la gol ieri? Unde a greșit Crețu? 75% din greșeală e a lui Ngezana.
Dawa a jucat foarte bine. Nu-mi place Ngezana. Îl ai pe ăla care construiește de la fund, pe Chiricheș, și nu îl bagi o repriză? Înseamnă că e interes să-l vândă pe vreunul dintre ei. Dacă nu ieși cu pasă bună… Ei dădeau piu, piu… Să-ți arăt notările mele pe caiet, cât au alergat fiecare.
La Ngezana e jucător bun, dar fără personalitate. Acasă aș juca numai cu Chiricheș pentru că pasează stânga, dreapta, iese în atac. Trimite-i pe Dawa și pe Ngezana în atac, își pun piedică singuri!”, a mai spus Dumitru Dragomir.