Dumitru Dragomir pune tunurile pe `centralul` meciului West Ham – FCSB: `Arbitrul hoțoman a comis-o, nu a fost niciun penalty!`

FCSB a început ca-n visele urâte periplul în grupele Conference League. A condus-o pe West Ham United pe London Stadium, dar s-a pierdut în 3o de minute, iar ”ciocănarii” au câștigat cu 3-1.

Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a identificat însă momentul care a decis meciul. Penalty-ul primit de britanici a fost punctul psihologic al partidei, iar Dragomir e convins că a fost dictat greșit de arbitru.

„Nu a fost niciun penalty, indiferent de părerea altora. Nu a fost și nu va fi niciodată! Portarul vine să dea cu pumnul și este faultat. Arbitrul hoțoman a comis-o. Convingerea mea este că a mai comis-o astăzi de două-trei ori.

FCSB a jucat bine până la schimbări. Atunci s-a ales praful de tot. Edjouma și Oaidă, chiar și Olaru au jucat bine. Plus portarul, chiar dacă a fost fricos la golul 3. Mi-e mi-a plăcut și Octavian Popescu, chiar dacă a greșit.

Mi-a plăcut, nu am jucat de la egal la egal, pentru că am fost dominați din primul până în minutul 95. Eu cred că Dică trebuie păstrat, ar trebui să i se acorde încredere măcar până în primăvară”, a fost Dumitru Dragomir la GSP Live.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed