Dumitru Dragomir nu s-a mai abținut. Reacție fabuloasă în scandalul momentului. Ce spune despre eliminarea lui Florinel Coman

Dumitru Dragomir nu s-a mai abținut. Reacție fabuloasă în scandalul momentului. Ce spune despre eliminarea lui Florinel Coman în meciul cu Oțelul.

Jucătorul lui Gigi Becali a luat intenționat al doilea cartonaș galben pentru a scăpa de suspendare în meciul cu CFR Cluj.

Dumitru Dragomir intervine în cazul lui Florinel Coman

Între oficialii celor de la CFR Cluj și FCSB au avut loc mai multe schimburi de replici, după gestul lui Florinel Coman. Jucătorul a forțat al doilea galben în meciul cu Oțelul. Astfel nu va juca în Cupa României, dar va putea să fie pe teren la partida cu clujenii.

Dumitru Dragomir a intervenit și el în acest caz și l-a apărat pe Coman.

„Mai lăsați-mă în pace și cu chestia asta. Băi, frate, a respectat regulamentul? Toată țara e imorală. Toată omenirea este imorală. Condamnăm pe imoralitate acum? Lăsați-mă în pace cu treaba asta. Înseamnă că toți care înjură să ia etape de suspendare. De unde știi că a fost intenționat? (n.r. a înjurat) Foarte bine le-a făcut”, a declarat Dumitru Dragomir, la Fanatik. 

Fostul președinte LPF are și o ipoteză în acest caz. Acesta susține că jucătorul de la FCSB nu l-a fi înjurat pe arbitru.

„ Nu l-a înjurat Coman pe arbitru. Pe Bîrsan nu poți să-l înjuri, eu îl cunosc bine. Îi dădea cartonașul roșu pe loc. Nu l-a înjurat pe arbitru. Niciun arbitru din țara asta, dacă vede că-l înjuri, îți dă roșu direct. Nu mințim lumea. Că a înjurat este altceva, dar nu pe arbitru. Te descarci, sigur că da. Cei mai mari actori ai omenirii înjură. Bîrsan e chiar un arbitru bun”, a mai spus Dragomir.

Mesaj clar pentru Cristi Balaj

Președintele clujenilor a făcut mai multe declarații legate de acest subiect, iar Dragomir l-a taxat. Acesta a ținut să-i amintească de momentele în care arbitra și a făcut greșeli. De asemenea, omul de afaceri spune că Florinel Coman a fost învățat ce să facă. 

„Când greșea Balaj cum era? Toți arbitrii greșesc. I-au spus conducătorii, nu Gigi că Gigi habar n-are. Nu poți să-l bagi pe Gigi Becali în treaba asta.

Meme Stoica i-a zis, crezi că ăia dorm, nu sunt conducători? A fost deștept Coman, nu a luat roșu, a luat al doilea galben”, au fost cuvintele lui Dumitru Dragomir, la „MAX Profețiile lui Mitică”.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed