Rapid a reușit doar o remiză pe terenul lui CS Mioveni, iar Dugandzic a fost eroul negativ al echipei din Giulești.
Golgheterul campionatului a fost nevoit să bată de două ori un penalty, după ce în primă fază marcase dar un jucător al Rapidului intrase în careu.
Dugandzic, pus la zid de Viorel Moldovan
Croatul a executat lamentabil al 2-lea penalty și a trimis mingea mult peste port, iar Rapid a plecat cu un singur punct din deplasarea de la Mioveni.
Viorel Moldovan, fostul internațional român, l-a pus la zid pe atacantul Rapidului după ratarea penalty-ului.
”Comisarul Moldovan” consideră că maniera în care execută Dugandzic penalty-urile este una agasantă.
”Mă agasează mult aceşti jucători care se duc spre minge și sar în faţa ei. Nu-mi place maniera de a bate aşa.
Greab, la al doilea penalty executat de Dugandzic, a rămas pe loc. Iar Dugandzic s-a blocat acolo pentru că portarul n-a plecat. «Ăăăă, ce fac? Îmi tremură piciorul».
Bate, mă, OK! Mie, ca antrenor, nu-mi convine când un jucător bate aşa. Dar nu cred că de asta l-a schimbat Mutu.
Dugandzic nu e un specialist penalty-urilor. Are un stâng bun, dar trebuie să te duci decis şi baţi tare, responsabil. Dacă apără portarul, asta e. Dar măcar nu-ţi baţi joc de echipă”, a spus Viorel Moldovan la OrangeSport.
Suporterii Rapidului l-au iertat repede pe Marko și i-au strigat numele la finalul partidei.