Drumul către Paris trece și prin Lacul Siutghiol: Ebru Bolat, vedeta CN de yahting

Ebru Bolat, sportivă aflată în plină cursă de calificare la Jocurile Olimpice în proba de yachting, a fost vedeta Naționalelor din Mamaia. Ea a cucerit un nou titlu în țară. Are atât de multe că le-a pierdut șirul.

„Nici nu mai știu câte am câștigat, sincer vă spun. Am concurat la foarte multe clase și ambarcațiuni și nu le-am mai numărat. Dar la clasa ILCA 6, care e clasă olimpică, acesta e al treilea titlu național”, mărturisește campioana națională la yachting.

Seria titlurilor câștigate a început la 9 ani și Ebru are amintiri foarte frumoase de atunci. Primul titlu național l-am câștigat în al doilea meu an de curse, când aveam 9 ani și eram foarte mică și m-am chinuit tare, că celelalte competitoare erau mult mai mari ca mine. Ușor-ușor am reușit.

Am avut și un pic ce noroc, că într-o zi a fost vântul mult prea tare și nu s-a dat cursă, că eram ușoară pe vremea aia, dar am reușit. Mi-aduc aminte că în ultima zi era vântul foarte tare și eu stăteam și mă rugam, stăteam pe ponton efectiv și mă rugam să nu se dea cursă pentru că eram foarte mică și știam că nu pot să țin barca și eram pe locul unu”, povestește Ebru Bolat.

Campionul național de la juniori face yachting de la 4 ani

Campion pentru al doilea an consecutiv la Optimist Junior, Costa Verioti (13 ani) a primit iar „botezul” învingătorului, fiind aruncat în apă de antrenori. Puștiul, care face yachting de la vârsta de 4 ani, nu se plânge pentru că și la antrenamente se mai răstoarnă atunci când e cald.

„Ne udăm mult, nu e problemă. În curse nu e foarte interesant să te răstorni, că până scoți apa pierzi mult. Dar în antrenamente, pe o zi foarte caldă fără vânt e interesant să te răstorni, să te mai uzi un pic, e frumos”, spune Costa Verioti.

Există cluburi unde se poate practica yachting gratuit

Chiar dacă impresia multora e că yachtingul e un sport scump, realitatea e alta. „Există cluburi sportive care oferă lecții gratuite și unde găsești fără costuri absolut orice. De la barcă, echipament de corp, asistență și îndrumarea antrenorului. O barcă mică, un Optimist spre exemplu, dacă e cumpărat second-hand e undeva la 1.500 – 2.000 de lei.

Doar că exact ca și la caiac, să spunem, sau la alt sport nautic, ai nevoie de un echipament, de o vestă pe care să o ai pe lângă, dar care tot la fel, în anumite magazine sunt produse destul de ieftine și destul de eficiente, adică își fac treaba”, spune președintele Federației de Yahting, Alexandru Micu.

Barcă de asistență pentru Ebru Bolat cumpărată cu fondurile alocate de COSR

Aflată în plină pregătire pentru calificările olimpice, Ebru Bolat a primit din partea COSR fondurile necesare achiziționării unei bărci de asistență pentru antrenorul său. Chiar președintele Federației de Yachting i-a făcut rodajul la aceste Campionate Naționale.

„Cu ajutorul COSR, care ne-a pus la dispoziție fondurile necesare, am achziționat o barcă pentru Ebru, care a deservit-o și pe ea la acest campionat, dar care ne-a ajutat și în organizare, în pus balize pe apă și în a le asigura siguranța sportivilor. Suma depinde de barcă, este între 30.000 și 50.000 de euro, dar o poți folosi mai mult timp, adică 5-10 ani”, spune Alexandru Micu.

„Prima dată voi folosi RIB-ul meu, pentru care mulțumesc Comitetului Olimpic și Sportiv Român, la Europenele din Franța, din luna noiembrie. De acolo începem să-l folosim la cantonamente, la tot sezonul de anul viitor și abia aștept. E foarte important să ai antrenorul alături în cursă, el îți dă mereu o perspectivă de afară, pentru că fiecare sportiv trăiește momentul foarte personal și emoțiile te pot copleși”, mai spune Ebru Bolat.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed