Drama uriaşă a unei legende! S-a aflat prin ce a trecută Ana Maria Brânză. Dezvăluiri teribile ale marii campioane. Totul s-a întâmplat după ce aceasta s-a retras din activitate în 2021.
Anamaria Brânză a mărturisit ce a făcut după ce s-a retras. Legendara sportivă a avut nevoie de consiliere din partea unui psiholog.
Drama uriaşă a unei legende!
Ana Maria Brânză credea că retragerea va fi uşor de suportat, dar nu a fost deloc aşa. A trecut printr-o perioadă dureroasă. Campioana olimpică la scrimă și-a dat seama că nu este o rușine să apelezi la un specialist atunci când treci prin momente grele.
Momentul retragerii din scrimă a venit la pachet cu anxietate și depresie pentru campioana olimpică. „Perioada de tranziție după ce-ți închei cariera sportivă nu este printre cele mai roz. Sunt momente în care ți-e greu, în care nu înțelegi care îți este obiectivul. Ai fost obișnuit întreaga viață să muncești pentru un obiectiv imediat. Chiar dacă îl împlineai sau nu, greșeai, apoi reparai.
În viața de după sport, nu se mai întâmplă asta. Te trezești într-o dimineață în care nu mai ai acel obiectiv și nu știi cum să-ți contorizezi munca. Apare anxietatea în primă fază și așa mai departe. Ai nevoie de sprijin, ai nevoie de oameni în jurul tău, pentru că riști să ajungi pe marginea prăpastiei, numită depresie.
Tranziția aceasta nu e deloc ușoară. Practic, ai tot ce-ți dorești, dar tu te simți pe zi ce trece mai gol. Ai o casă, ai o familie, ai tot ce ți-ai putea dori, dar tu, totuși, te simți atât de gol.
Eu am avut nevoie de consilier, de un psiholog în această perioadă, pentru că mi-am dat seama că nu mă pot ajuta singură. Am avut nevoie de oameni calificați, care să-mi ofere acest sprijin. Și nu, nu este o rușine, pentru că și noi, sportivii, suntem predispuși la astfel de afecțiuni. Familia e prima acolo lângă tine să te ajute, dar de multe ori, nici cu ei nu mai găsești căile de comunicare. Ajutorul specializat este cel mai bun”, a declarat marea campioană, conform click.ro.
Ana Maria Brânză s-a retras din activitatea sportivă în urmă cu 2 ani. S-a întâmplat la scurt timp după ce a fost desemnată, pentru a cincea oară, cea mai bună spadasină a lumii.
Dumnezeu sa te ajute pe tine si familia !!
Sanatate !!