Drama uriaşă a lui Marius Şumudică! Antrenorul a ajuns, de urgenţă, la spital: ‘Am fost rău, rău’

Drama uriaşă a lui Marius Şumudică! Antrenorul a ajuns, de urgenţă, la spital. Chiar tehnicianul a fost cel care a făcut dezvăluiri complete despre starea sa de sănătate. Finalul de an a fost unul de coşmar pentru acesta.

Marius Şumudică a trecut prin clupe cumplite. A fost internat în spital timp de două zile din cauza unei bronhopneumonii.

Drama uriaşă a lui Marius Şumudică!

Marius Şumudică a vorbit despre problemele saşe de sănătate. Antrenorul celor de la Al Raed a păţit-o grav de tot. „Am fost internat două zile, nici n-am participat la antrenamente, deoarece am făcut o bronhopneumonie obstructivă și nu mi-am revenit nici acum, vorbesc foarte greu. Am fost rău, rău.

Mi-au dat Ventolin (n.r. – medicament care tratează simptimele bolilor bronhopulmonare obstructive), să-mi deschidă bronhiile pentru a putea să respir, mi-au dat Dexametazonă, foarte multe medicamente. A fost un virus, nu știu, sau trecerea de la rece la cald. Aici e foarte frig în momentul de față, înțeleg că în România și în București sunt 17-18 grade. Aici plouă de rupe pământul și sunt 5-6 grade”, a spus Șumudică, în direct la Digisport.

Șumudică a mai avut probleme asemănătoare în trecut. În decembrie 2019, a fost internat tot din cauza unei bronhopneumonii. Conform medicilor, bronhopneumopatia obstructivă reprezintă un tip sever de pneumonie care afecteaza plămânii.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed