Cu evoluții de calibru în spate, care i-au consolidat o poziție impresionantă în clasamentul și istoria tenisului masculin, Ion Țiriac a devenit, de-a lungul timpului, una dintre imaginile reprezentative pentru România. Magnatul a dat lovitura devreme în carieră, atât din punct de vedere al performanțelor, cât și pe plan financiar.
Țiriac deține, în prezent, o avere ce se ridică până la 2.1 miliarde de dolari. A fost unul dintre cei mai buni jucători de dublu ai anilor ’70. Însă lucrurile nu au fost mereu doar lapte și miere.
Drama uriaşă a lui Ion Țiriac!
Românul a reușit să câștige Roland Garros alături de Ilie Năstase. A jucat și trei finale în Cupa Davis. Puțini știu că Ion Țiriac a fost și jucător de hochei și a reușit să participe alături de echipa României la Jocurile Olimpice de iarnă, dar și la Campionatul Mondial. Asta chiar înainte de a face performanțe cu paleta.
În prezent, la peste 60 de ani distanță, magnatul și-a reamintit cum nu a putut participa la Jocurile Olimpice de iarnă din California, cu echipa națională de hochei. România a decis, pe atunci, să boicoteze acea ediție.
”Te pregăteşti patru ani pentru 10 secunde la 100 de metri. Iar în dimineaţa aia te doare stomacul şi ai terminat patru ani de muncă. Eu m-am pregătit patru ani şi la 20 de ani, cu 3 zile înainte să plecăm la Olimpiadă, am boicotat-o.
Aia a fost ruina vieţii mele. Eu pot să scriu trei romane cu viaţa de sportiv!”, a spus Ion Țiriac, în cadrul unui eveniment marca Ţiriac Collection.